33.7 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateGorj: Călinoiu şi-a propus să strângă 60.000 de semnături pentru Ponta

Gorj: Călinoiu şi-a propus să strângă 60.000 de semnături pentru Ponta

Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, care este şi şef al Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că organizaţia pe care o reprezintă şi-a asumat obiectivul de a strânge 60.000 de semnături pentru candidatura la prezidenţiale a premierului Victor Ponta. Ion Călinoiu a declarat că obiectivul de a colecta 60.000 de semnături pentru candidatura lui Victor Ponta nu este unul îndrăzneţ, ci va fi uşor de atins, având în vedere că din echipele PSD vor face parte şi reprezentanţi ai PC şi ai UNPR. „Această acțiune de strângere de semnături este o mobilizare a activului de partid și a simpatizanților. 60.000 de semnături, din punctul meu de vedere, sunt puține la nivelul județului Gorj și suntem capabili să strângem mai multe. Acesta este un număr minim de semnături pe care-l putem realiza și sunt convins că vom strânge mai multe”, a declarat Ion Călinoiu, președintele executiv al PSD Gorj

Semnăturile, strânse la comun cu PC şi UNPR

Social-democraţii s-au întâlnit şi astăzi într-o şedinţă a Comitetului executiv al PSD, principala discuţie fiind cea referitoare la strângerea de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Victor Ponta pentru alegerile din noiembrie. „Am invitat la şedinţă membrii PSD care fac parte din Comitetul Executiv, dar şi liderii PC şi UNPR. Am discutat despre organizarea activităţii prin care să strângem cele 60.000 de semnături pentru susţinerea lui Ponta. De asemenea, am discutat despre organizarea deplasării la Congresul PSD, plus deplasarea la Bucureşti, în data de 20 septembrie, la lansarea candidaturii domnului Ponta”, a declarat şi preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru. Premierul Victor Ponta mizează pe sprijinul Organizaţiei Judeţene Gorj a PSD, având în vedere că în Gorj a obţinut toate cele trei mandate de deputat, ultimul fiind câştigat în Colegiul uninominal Târgu Jiu. De altfel, premierul şi-a lansat candidatura la Novaci, în urma unei deplasări la inundaţiile care s-au produs la sfârşitul lunii iulie.


Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS