Curtea de Apel Pitești a respins, azi, cererea de suspendare a executării pedepsei, formulată de fostul polițist Cristian Cioacă, condamnat definitiv la 15 ani și 8 luni de închisoare în dosarul uciderii soției sale, avocata Elodia Ghinescu. Motivul respingerii a fost acela că cererea nu era fondată, informaeză agerpres.ro.
Curtea de Apel l-a condamnat pe inculpat, conform prevederilor noului Cod penal, la 15 ani de închisoare și cinci ani interzicerea unor drepturi pentru lovituri cauzatoare de moarte și la doi ani de închisoare pentru profanare de cadavre. Pedepsele au fost contopite, Cioacă urmând să execute pedeapsa cea mai mare, de 15 ani, la care se adaugă un spor de opt luni de închisoare.
Pe rolul Curții de Apel Pitești se mai află două contestații în anulare formulate de Cristian Cioacă împotriva condamnării definitive, ele urmând să fie conexate într-un singur dosar, conform unei hotărâri pronunțate de instanță pe 7 iulie.
Cristian Cioacă se află la Penitenciarul Colibași din data de 18 iunie, când Curtea de Apel Pitești l-a condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, sentința fiind una definitivă.
În plus, instanța a dispus majorarea daunelor morale pe care inculpatul trebuie să le achite fiului minor, dar și mamei, fratelui și fiului Elodiei Ghinescu, părților civile în dosar.