Știri de ultima orăActualitatePostul de manager al Spitalului Judeţean din Severin va fi scos la concurs

Postul de manager al Spitalului Judeţean din Severin va fi scos la concurs

Peste două săptămâni, postul de manager al Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin va fi scos la concurs. Conform regulamentului publicat pe site-ul instituţiei, la concurs nu au voie să participe persoanele puse sub urmărire penală. Potrivit articolului care reglementează criteriile de participare, au voie să se înscrie la examen: absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare management sanitar, persoanele care au cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală, sunt apţi din punct de vedere medical, nu au vârstă de pensionare. Până acum doar un candidat şi-a anunţat intenţia de a participa la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al spitalului.
Acest articol o pune în incompatibilitate pe Doina Borugă, fiind în prezent urmărită penal de procurorii DNA în acelaşi dosar cu Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi  Constantin Popescu.
Potrivit comunicatului DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie efectuează urmărirea penală şi faţă de Doina Borugă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, sub aspectul comiterii infracţiunii de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul de a obţine foloase necuvenite.
Motivarea procurorilor este următoarea: „Inculpatul Duicu Ioan-Adrian şi suspectele Popescu Daniela Delia şi Borugă Doina au permis unor persoane neautorizate (reprezentanţii unui furnizor de echipamente medicale şi ai unei societăţi de leasing) accesul la informaţii care – la acel moment – nu erau destinate publicităţii. (…) Informaţiile arătau intenţia reprezentanţilor Consiliului Judeţean Mehedinţi şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin de a demara o procedură de achiziţie publică, precum şi datele tehnice şi financiare preconizate pentru această achiziţie publică, cu scopul de a obţine pentru cei doi agenţi economici un folos necuvenit. (…) Folosind aceste informaţii, reprezentanţii celor doi agenţi economici au întocmit o «ofertă» care le era convenabilă, pe care au transmis-o reprezentanţilor Consiliului Judeţean Mehedinţi şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin“, se arată în comunicatul DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS