38.1 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCetăţenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în Spaţiul Schengen începând cu 28 aprilie

Cetăţenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în Spaţiul Schengen începând cu 28 aprilie

Republica Moldova a fost adăugată astăzi pe lista ţărilor terţe ai căror cetăţeni pot călători fără vize în Spaţiul Schengen, a anunţat comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, citată de gandul.info. Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească moldovenii care vor să călătorească în Uniunea Europeană (UE) este să deţină un paşaport biometric şi să nu petreacă în acest spaţiu mai mult de 90 de zile în decursul a şase luni.

Decizia privind eliminarea vizelor a fost semnată de către preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi reprezentantul preşedinţiei rotative a Consiliului UE, grecul Dimitris Kourkoulas, vicepriministru al Afacerilor Europene. Hotărârea a fost trimisă spre publicare, urmând să figureze în Jurnalul Oficial al UE în 8 aprilie. Prevederile acestei decizii vor intra în vigoare la data de 28 aprilie. „De la sfârşitul lunii, cetăţenii moldoveni care au un paşaport biometric nu vor mai avea nevoie de vize pentru călătorii de scurtă durată în Spaţiul Schengen. Este un mare succes şi începutul unui nou capitol în relaţiile noastre”, a apreciat comisarul Malmström, lăudând eforturile depuse, în ultimii ani, de autorităţile de la Chişinău, pentru a elimina vizele pentru moldoveni.

Astfel, cetăţenii Republicii Moldova nu vor mai avea nevoie de vize pentru a intra în 26 de state membre Schengen (sau care urmează să fie membre, cum este cazul României) din cele 28 de state membre ale UE, cele două excepţii find Marea Britanie şi Irlanda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS