Comisiile parlamentare reunite pentru cultură au validat în ședința de luni candidaturile pentru funcțiile de membru titular și membru supleant în Consiliul de Administrație (CA) al Societății Române de Televiziune (SRTV), potrivit Agerpres.
Aceștia urmează să-și preia mandatul în urma votului pe care plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului îl va da marți.
Din noul CA vor face parte membri desemnați de partidele parlamentare, Administrația Prezidențială, Guvern, dar și doi reprezentanți ai salariaților din TVR.
De menționat că cele două posturi ale reprezentanților salariaților din SRTV rămân vacante până ce instanța se va pronunța cu privire la acțiunea a două persoane care au contestat hotărârea prin care au fost înlocuiți din CA. Ulterior, candidații pentru cele două posturi vor putea fi audiați.
Candidații validați pentru funcțiile de membri titulari din CA al SRTV sunt: Stelian Tănase – PNL; Andrei Muraru – PNL; Claudiu Brânzan – PSD; Cătălin Blebea – PSD; Radu Carp – PDL; Adrian Bucur – PC; Eduard Dumitrașcu – PP-DD; Gabriela Surugiu – Administrația Prezidențială; Corneliu Calotă – Guvern; Debreczeni Hajnalka – UDMR; Raico Cornea – Minorități naționale.
Candidații la funcțiile din CA al SRTV, validați de Comisiile parlamentare pentru cultură
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei