24 C
Craiova
vineri, 12 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateActorul Sergiu Voloc, nominalizat la premiile Gopo 2014, reţinut în Republica Moldova

Actorul Sergiu Voloc, nominalizat la premiile Gopo 2014, reţinut în Republica Moldova

Actorul Sergiu Voloc, nominalizat la premiile Gopo la categoria „Cel mai bun actor într-un rol secundar” pentru prestaţia sa din filmul „La limita de jos a cerului”, a fost reţinut astăzi, pentru 72 de ore, de poliţia din Republica Moldova, sub acuzaţia de comportament violent în incinta Curţii Supreme de Justiţie, informează b1.ro. Potrivit publika.md, din imaginile furnizate de poliţie reiese că actorul loveşte cu pumnul în uşile de la cabinetele judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiţie şi înjură. Actorul a devenit violent după ce a aflat că instanţa a lăsat în vigoare o decizie mai veche care l-a condamnat penal pentru că ar fi condus în stare de ebrietate şi a refuzat să facă testul alcoolemiei, încălcare a legii care prevede până la cinci ani de închisoare. Actorul s-a ales însă cu cea mai mică pedeapsă penală – o amendă în valoarea de 11.000 de lei, la care se adaugă privarea dreptului de a conduce mijloace de transport timp de trei ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS