24 C
Craiova
miercuri, 2 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Transporturilor a sesizat DNA după un control la CFR

Ministerul Transporturilor a sesizat DNA după un control la CFR

Corpul de Control al Ministerului Tranporturilor a sesizat DNA şi Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Bucureşti după un control la CFR SA, în urma căruia au fost constatate deficienţe de natură economică, administrativă sau organizatorică, precum şi indicii privind săvârşirea de infracţiuni.
Ministerul Transporturilor a dispus controale la CFR SA, Tarom, CFR Marfă, CFR Călători şi Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, perioada analizată fiind ianuarie 2012 – septembrie 2013.
Controlul la CFR SA s-a finalizat în noiembrie, iar rezultatele acţiunii au fost consemnate într-un raport, în cuprinsul său fiind menţionate deficienţele de natură economică, administrativă, organizatorică, precum şi aspecte care constituie indicii privind săvârşirea unor infracţiuni. „Măsurile dispuse pentru remedierea deficienţelor de natură economică, administrativă şi organizatorică sunt în curs de implementare. Având în vedere aspectele constatate, ce constituie indicii privind săvârşirea unor infracţiuni, Direcţia Corpul de Control a sesizat organele abilitate ale statului (…) În acest sens, în luna noiembrie 2013, Corpul de Control a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia Poliţie Transporturi – Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Bucureşti”, mai arată reprezentanţii instituţiei.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a acuzat la finele anului trecut conducerile companiilor feroviare CFR SA şi CFR Călători de management defectuos, în contextul în care, pe 24 decembrie, zeci de pasageri au aşteptat mai multe ore în frig din cauza unor defecţiuni ale garniturilor de tren.
În urma analizei efectuate asupra respectării prevederilor legale cu privire la guvernanța corporatistă, Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu a constatat o serie de nereguli la societățile feroviare de stat.
Potrivit ministerului Transporturilor, managerii nu au luat măsurile necesare în acest caz, încălcând prevederile legale, iar consiliile de administraţie, conform legii, nu au intervenit în supravegherea activităţii managerilor pentru a asigura un transport civilizat călătorilor.
În replică, reprezentanţii CFR SA au anunţat că au fost luate toate măsurile necesare pentru remedierea defecţiunilor şi reluarea circulaţiei feroviare în condiţii de siguranţă, fără încălcarea prevederilor legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS