Preşedintele american Barack Obama a semnat ieri bugetul Statelor Unite pentru următorii doi ani, informează Mediafax.ro citând un comunicat transmis de Casa Albă. Din Hawaii, unde se află în vacanţa de sfârşit de an împreună cu familia, preşedintele Obama a promulgat un text menit să transmită semnalul unei stabilităţi fiscale, după situaţia de criză provocată de paralizia parţială a administraţiei federale în luna octombrie.
Acest compromis între democraţi şi republicani, aprobat la jumătatea lui decembrie de către cele două Camere ale Congresului, stabileşte cadrul cheltuielilor pentru 2014 şi 2015, anulând totodată tăierile automate care urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie. Printr-o anulare parţială a politicii de austeritate, după doi ani de scădere istorică, cheltuielile federale urmează să înregistreze creştere, de la 967 de miliarde de dolari (nivelul din 2013) la 1.012 miliarde în 2014 şi 1.014 miliarde în 2015.
Cheltuielile militare, care urmau să înregistreze o reducere, vor creşte uşor. Republicanii au fost de acord cu o creştere a nivelului unor taxe şi redevenţe, însă impozitele nu au fost mărite, aşa cum au promis. Reforme ample ale programelor privind pensionarea, sănătatea şi ajutoarele sociale sau reforme ale Codului Fiscal sunt amânate.
Ieri preşedintele Barack Obama a promulgat şi legea anuală a Apărării, aprobată de Congres tot în urma unui compromis între democraţi şi republicani, lege care relaxează restricţiile privind transferul în străinătate al unor deţinuţi de la închisoarea militară de la baza americană Guantanamo Bay.