36.2 C
Craiova
duminică, 27 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSondaj: Două treimi dintre români, de acord cu exploatarea resurselor naturale, cu respectarea condiţiilor de mediu

Sondaj: Două treimi dintre români, de acord cu exploatarea resurselor naturale, cu respectarea condiţiilor de mediu

Aproximativ două treimi dintre români sunt de acord cu explorarea şi exploatarea resurselor naturale, dar numai cu respectarea condiţiilor de mediu, relevă un sondaj de opinie realizat de Inscop Research, citat de Agerpres.ro. Rugaţi să îşi exprime acordul sau dezacordul faţă de explorarea resurselor naturale ale României, 65,2% din totalul celor investigaţi s-au pronunţat în favoarea explorării resurselor naturale, în timp ce 28,1% dintre respondenţi s-au opus acestei activităţi, iar 6,7% nu au ştiut sau nu au răspuns la această întrebare.

De asemenea, 61,9% din populaţia României se pronunţă în favoarea exploatării resurselor naturale în vederea valorificării, în timp ce 29,8% se declară împotriva activităţii de exploatare, 8,3% dintre respondenţi spunând că nu ştiu sau nu răspund.

Conform sondajului, 45,9% dintre respondenţi se declară de acord cu exploatarea resurselor naturale dacă se respectă normele europene de mediu, în timp ce 6,9% sunt de acord cu explorarea în orice condiţii. De asemenea, 22% dintre respondenţi se pronunţă împotriva exploatării dacă nu se respectă normele europene de protecţie a mediului, în timp ce 19,6% se opun exploatării resurselor naturale indiferent de condiţii.

Sondajul mai relevă că 73,7% dintre români sunt de acord cu exploatarea resurselor naturale dacă aceasta duce la scăderea preţurilor (la gaze, energie electrică, energie termică), 17,4% se pronunţă împotriva exploatării resurselor naturale indiferent de efectele asupra preţurilor la energie, iar 8,9% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research în perioada 7 – 14 noiembrie 2013. Volumul eşantionului a fost de 1.055 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multistratificat, probabilistic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS