24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSergiu Nicolaescu are o afecţiune digestivă cronică

Sergiu Nicolaescu are o afecţiune digestivă cronică

Sergiu Nicolaescu a fost internat de urgenţă în Spitalul Elias din Capitală pentru o afecţiune digestivă cronică şi în acest moment nu este luată în calcul o intervenţie chirurgicală, regizorul primind tratament medicamentos, informează, joi, conducerea unităţii sanitare. „Sergiu Nicolaescu este internat în Spitalul Universitar de Urgenţă «Elias» pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută. În urma investigaţiilor efectuate s-a decis iniţierea tratamentului medicamentos corespunzator”, a precizat sursa citată. Potrivit conducerii unităţii sanitare, pentru moment nu se pune problema unei intervenţii chirurgicale. Surse medicale au declarat miercuri că regizorul Sergiu Nicolaescu, de 82 de ani, a fost internat în Spitalul Elias din Capitală în urma fisurării unor coaste şi ar putea fi supus unei intervenţii chirurgicale pentru o suferinţă pulmonară. Regizorul Sergiu Nicolaescu a căzut în urmă cu o săptămână în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS