Preşedintele Traian Băsescu l-a primit azi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său din Lituania, Dalia Grybauskaite, aflat într-o vizită oficială în România, informează agerpres.ro.
Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, după intonarea imnurilor celor două state, preşedintele Republicii Lituania a dat onorul Regimentului de Gardă şi Protocol.
Din delegaţia preşedintelui Traian Băsescu fac parte consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Bogdan Mănoiu, Bogdan Drăgoi, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, şi secretarul de stat în MAE, Luminiţa Odobescu.
Dalia Grybauskaite va avea o întrevedere şi cu premierul Victor Ponta, în această după-amiază, la Palatul Victoria.