39.8 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDolj: Octogenară accidentată mortal de un şofer iresponsabil

Dolj: Octogenară accidentată mortal de un şofer iresponsabil

Cadavrul unei femei de 89 de ani a fost descoperit ieri după amiază, în afara localităţii Greceşti, în şanţul de scurgere a apelor pluviale situat pe marginea drumului. Potrivit anchetatorilor, victima, Grecu Alexandrina, de 89 de ani, din localitate, fusese accidentată mortal de un autovehicul al cărui conducător a părăsit locul faptei. Echipa operativă formată din poliţişti de la Serviciul Rutier şi poliţişti din cadrul Poliţiei oraş Filiaşi ajunsă la faţa locului l-a identificat pe vinovat, în persoana lui Cosmin Corâci, de 27 de ani, din comuna Greceşti. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în timp ce acesta conducea un autoturism a accidentat-o pe octogenara, care se deplasa pe partea carosabilă, după care a părăsit zona. De asemenea, în urma investigaţiilor poliţiştii au găsit şi autoturismul implicat în accident ascuns de suspect pe un câmp la câţiva kilometri de locul faptei. În cauză, poliţiştii rutieri au întocmit dosar penal şi sunt continuate cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS