Un număr de 4.964 doze de vaccinuri antigripale distribuite în reţeaua cabinetelor medicilor de familie vor fi returnate până la sfârşitul lunii ianuarie Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino Bucureşti, informează Agerpres.
Directorul Direcţiei pentru Sănătate Publică (DSP) Mehedinţi, Miruna Constantin, a declarat azi, pentru sursa citată, că măsura respectivă a fost impusă de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile care a stabilit că dozele repartizate în luna noiembrie nu corespund din punct de vedere al imunogenităţii, adică nu conţin cantitatea recomandată de proteine.
DSP Mehedinţi a mai primit în toamna anului trecut 6.400 doze vaccin antigripal care au fost epuizate în mai puţin de 60 de zile de la data livrării.

