Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimtierea în judecată a doi comisari de la Garda Financiară Braşov, dintre care unul arestat, sub acuzaţia de luare de mită, potrivit unui comunicat DNA remis vineri NewsIn.
Potrivit sursei citate, comisarii de la Garda Financiară Braşov Cosmin Cristian Bărbuşoiu, aflat în arest, şi Gigel Ursu au fost trimişi în judecată pentru luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada 1 aprilie – 13 mai 2010, Bărbuşoiu şi Ursu, în calitate de comisari în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Braşov, cu ocazia efectuării unor controale de specialitate la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din municipiul Braşov şi oraşul Rupea (majoritatea cu obiect de activitate comercializarea legumelor şi fructelor), au pretins de la reprezentanţii acestor firme, cu titlu de mită, suma totală de 24.000 de lei, din care au primit 15.000 de lei.