Moneda naţională s-a apreciat în prima oră de tranzacţionare de miercuri, iar cotaţiile au coborât sub 4,14 lei/euro, în linie cu evoluţia pozitivă a valutelor şi burselor ţărilor vecine.
Primele transferuri de miercuri s-au realizat la 4,1450 – 4,1480 lei/euro, uşor sub nivelul de la finele sesiunii de marţi, de 4,1460 – 4,1470 lei/euro.
Ulterior, paritatea a scăzut sub 4,14 lei/euro şi a atins un minim de 4,1340 – 4,1380 lei/euro.
În jurul orei 10:15, euro era schimbat la 4,1360 – 4,1390 lei.
Valutele din regiune se apreciau şi ele în raport cu euro, înregistrând avansuri de până la 0,3%.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,1484 lei/euro, cu 1,13 bani sub nivelul din sesiunea precedentă, de 4,1597 lei/euro, când a fost atins cel mai ridicat nivel din ultimele 14 săptămâni.

