Constructorul auto japonez Nissan a anunţat miercuri că va rechema în service 539.864 de autoturisme la nivel mondial, în principal din Statele Unite, din cauza unor probleme la pedala de frână şi la indicatorul de combustibil, relatează AFP.
După Toyota şi Honda, Nissan este cel de-al treilea constructor auto japonez care a anunţat o rechemare importantă în service în ultimele săptămâni.
Una dintre problemele identificate de Nissan este la axul pedalei de frână, care s-ar putea decupla şi ar putea provoca probleme de frânare. Această problemă vizează 204.785 de modele Titan, Armada, Quest şi Infiniti QX56 comercializate în perioada 2008-2010.
Cea de-a doua problemă vizează indicatorul de combustibil, care ar putea fi reglat incorect şi ar putea arăta un nivel mai mare decât în realitate. Problema vizează 472.118 autoturisme Titan, Armada, Infiniti QX56, Frontier, Pathfinder şi Xterra comercializate între 2005 şi 2008, unele dintre acestea fiind afectate şi de probleme de frânare.
"Nu ne-a fost semnalat niciun accident şi nicio rănire din cauza acestor defecţiuni", a asigurat constructorul japonez în cadrul unui comunicat.
"Proprietarii autoturismelor care ar putea avea probleme la axul pedalei de frână vor fi primii cărora li se va cere să aducă maşinile la un concesionar Nissan sau Infinity, pentru o inspecţie vizuală simplă şi rapidă şi, în cazul în care va fi necesar, pentru reparaţii", a adăugat el.
Cea mai mare parte a atutoturismelor vizate se află în circulaţie în Statele Unite (178.916 cu probleme de frânare şi 418.865 cu probleme la indicatorul de combustibil), iar restul în Canada, Mexic, în unele ţări din Orientul Mijlociu, în Rusia, Taiwan, Ucraina şi Japonia.