Banca centrală a afişat miercuri un curs de referinţă de 4,1196 lei/euro, în creştere cu circa jumătate de ban (0,14%) faţă de cel de marţi, după o uşoară depreciere a leului în prima parte a şedinţei, până în jurul pragului de 4,12 lei/euro.
Pentru moneda americană, banca centrală a afişat un curs de referinţă de 2,9975 lei/dolar, în scădere cu un ban şi jumătate (0,51%) faţă de nivelul de marţi, în condiţiile în care euro a început să-şi revină pe pieţele internaţionale.