Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat marţi că în această iarnă s-au cheltuit, până în prezent, 80 de milioane de euro pentru deszăpezire, sumă de aproape patru ori mai mare faţă de cea alocată în iernile precedente, deoarece sezonul acesta a fost deosebit de greu.
Întrebat cum comentează faptul că Emil Boc s-a declarat nemulţumit de modul în care au decurs lucrările de deszăpezire la autostrada A2, Berceanu a răspuns: "Dreptul primului-ministru. Nici mie nu-mi place foarte tare, dar la mijloacele pe care le avem, atât am reuşit."
Titularul portofoliului de la Transporturi a precizat că iarna grea a determinat o creştere amplă a costurilor cu deszăpezirea. "Pe deszăpezire am dat aproape de patru ori mai mult decât era programat şi decât s-a cheltuit în iernile precedente. E o situaţie obiectivă la care nu există o soluţie miracol. Probabil ajungem undeva, din noiembrie până acum, spre vreo 80 de milioane de euro", s-a referit Berceanu la costuri.

