În perioada 17-18 iunie, la sediul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Bumbeşti-Jiu se desfăşoară Convocarea zonală cu ofiţerii din structurile de prevenire şi combatere a criminalităţii. Participă ofiţeri din cadrul unităţilor de jandarmi din judeţele Gorj, Dolj, Vâlcea, Teleorman, Mehedinţi şi Olt.
Această activitate, care este condusă de reprezentanţi din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, are ca scop general îmbunătăţirea activităţilor desfăşurate de personalul Jandarmeriei Române pe linia constatării faptelor de natură penală.