În urmă cu şapte ani, Vlad Berlescu a donat un conac şi 49 ha de teren situate în comuna Goieşti – Dolj, Direcţiei pentru Protecţia Copilului prin intermediul consiliului judeţean. Pentru că nu au fost în stare să repare conacul şi să administreze pământul, consilierii judeţeni s-au spălat pe mâini cu donaţia.
Vlad Berlescu, unul dintre puţinii moşieri care mai sunt în viaţă, a moştenit averea de la mama sa, fiica lui Nae Pop, boier care a avut şapte moşii în tot judeţul Dolj, dar şi opt copii cărora le-a dat zestre câte un conac şi 2-300 ha de pământ. O singură fată nu a primit moşie pentru că s-a căsătorit cu un francez (legea din acea vreme interzicea străinilor să posede pământ în România), dar i s-au dăruit două case, una la Brăila şi alta la Sinaia.
Mama lui Vlad Berlescu s-a căsătorit cu Mihai Berlescu, doctor în drept la Sorbona, fiul şefului Poştei Române înainte de primul război mondial, şi a primit pământurile din zona Goieşti. Un frate al acesteia a luat conacul de la Padea cu terenuri cu tot, altul a primit pământurile de la Lăcriţa şi Ostroveni, al treilea – moşia de la Sălcuţa, iar cel mai mic frate, Victor Pop, a luat terenurile din Ostroveni.
Mihai Berlescu, tatăl lui Vlad, a fost ministrul industriei şi comerţului în guvernul Averescu, din partea Partidului Poporului. După moartea soţiei, nu s-a recăsătorit, trăind alături de cei doi fii ai săi până a încetat din viaţă, la conacul din satul Popeasa, comuna Goieşti, construcţie care, în pofida tuturor vicisitudinilor, rezistă şi azi. După ce a absolvit Politehnica, fiul ministrului Berlescu, Vlad, s-a reîntors la conac să administreze averea. Şi-a construit propriul conac în satul Pometeşti, iar după decesul fratelui său, procuror în judeţul Ilfov, a rămas să administreze pământurile şi cele două conace din comuna Goieşti. În 1947, într-o noapte, a fost „săltat“ şi dus departe, cu doar două rânduri de haine. După mulţi ani, când s-a întors şi a revăzut locurile, nu le-a recunoscut!
Intenţii bune finalizate prost
După ce rănile sufletului s-au vindecat şi s-a integrat în lumea nouă trasată de comunism, reuşind să-şi reclădească destinul cu greu, a rămas cu o sigură durere: aceea că n-a putut lăsa în urma sa un moştenitor. Vlad Berlescu, ajuns la vârsta când toate se iartă, a vrut să facă un ultim mare bine semenilor alături de care a trăit şi a îndurat multe. A hotărât să doneze conacul şi cele 49 ha de teren retrocedate copiilor instituţionalizaţi de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Dolj. După multe temenele pe la uşile mai-marilor, în anul 2001, Direcţia, prin Consiliul Judeţean Dolj, a acceptat donaţia de 10 ha de teren, iar un an mai târziu a acceptat şi restul de teren împreună cu conacul cu şapte camere şi peste 200 mp construiţi. În ambele contracte de donaţie se specifică faptul că aceasta are ca beneficiar Direcţia pentru Protecţia Copilului. Timp de cinci ani, consiliul judeţean, care a promis marea cu sarea şi lăcrima de recunoştinţă când a primit donaţia, n-a mişcat un deget pentru a face conacul locuibil, dar a încredinţat Direcţiei pentru Protecţia Plantelor, unitate care îi era subordonată, cele 49 ha teren pentru a fi lucrate. Niciodată, în cursul anilor în care s-a ocupat de cultivarea terenului, direcţia consiliului n-a raportat profit. Mai mult, de fiecare dată s-a plâns că nu a scos recolte nici cât să echivaleze cheltuielile făcute cu pregătirea terenului şi cu semănatul.
Interesul poartă fesul
Singura dorinţă a donatorului Vlad Berlescu a fost aceea ca în conacul familiei sale să se amenajeze un aşezământ pentru copiii fără părinţi. La un an de la data când consiliul a primit donaţia, lucrurile rămăseseră nemişcate, dar bătrânul Berlescu a tot insistat ca mai-marii judeţului să se ţină de promisiune. De altfel, în şedinţa de consiliu judeţean din septembrie 2003, unul dintre juriştii consiliului a supus atenţiei consilierilor problema conacului şi a terenului donate, insistând ca aleşii din judeţul Dolj să ia o hotărâre. Dar aceştia au amânat-o la calendele greceşti, iar, după patru ani de la primirea donaţiei, consiliul judeţean s-a declarat neputincios în găsirea a trei-patru miliarde pentru amenajarea conacului din satul Popeasa. În tot acest timp, pentru drumul judeţean Melineşti-Filiaşi s-au găsit anual zeci de miliarde de lei, bani care au intrat în pământ, deoarece nici după nouă ani de la câştigarea licitaţiei lucrarea nu a fost recepţionată, iar scandalul din jurul acesteia se aprinde şi se stinge parcă la comandă.
Anton Adam, primarul din Goieşti, comuna pe teritoriul căreia se află terenurile şi conacul în discuţie, a început să-i facă boierului o curte asiduă, îndemnându-l să dea comunei averea sa şi promiţându-i că în cel mai scurt timp îşi va vedea visul împlinit. Paralel cu vizitele la Vlad Berlescu, primarul a început să insiste unde trebuie, în speranţa că va convinge consiliul să cedeze în favoarea Goieştiului donaţia boierului, deşi, la ce buget are comuna, era clar că nu ar fi putut niciodată să înfăptuiască tot ce ar fi făcut un întreg judeţ.
Recunoştinţa, apă de ploaie pentru consătenii boierului
Cum, necum, în anul 2006, Consiliul Judeţean Dolj s-a declarat neputincios şi a aprobat „transmiterea fără plată de la Consiliul Judeţean Dolj la Consiliul Local Goieşti a unei suprafeţe de 49 ha teren arabil şi a unei clădiri în suprafaţă de 255 mp în stare avansată de degradare“ (HCJ nr. 65/26.04.2006). În raportul care a stat la baza hotărârii consiliului se specifică faptul că „suprafaţa de 49 ha de teren şi construcţia în suprafaţă de 255 mp au fost date în administrarea Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Plantelor prin Hotărârea de Consiliu nr. 39/10.04.2003, dar veniturile rezultate în urma administrării acestor bunuri nu s-au ridicat la nivelul scontat“. Corect ar fi fost să se menţioneze în raport că, timp de trei ani, direcţia subordonată consiliului nu a realizat nici un leu care să fie folosit în interesul copiilor către care se îndrepta donaţia, deşi mare parte din terenuri au fost muncite. În toţi aceşti ani, nimic nu a ajuns la copiii instituţionalizaţi, iar şeful Direcţiei pentru Protecţia Copilului nu a avut nici măcar curiozitatea să-l cunoască pe binefăcător.
Nici Consiliul Local Goieşti n-a făcut mare lucru în cei doi ani de când are în administrare averea lui Berlescu, mulţumindu-se să dea o tencuială de mântuială pe pereţii exteriori, care între timp a şi crăpat. Primarul Anton Adam nu pare îngrijorat de faptul că una a promis şi alta a făcut. „Nu am avut bani la consiliu pentru că a fost mic bugetul. Avem în construcţie şi două poduri, pe care nu le putem termina, pentru că nu ni se alocă banii promişi. Domnul Berlescu ar trebui să aibă răbdare, vom termina conacul când vom avea fonduri. Am tencuit deja pereţii exteriori şi i-am placat cu plasă de sârmă“, a spus Adam.
Avere subtilizată
La 90 de ani, Vlad Berlescu, nu mai are răbdare. Aşteaptă de şapte ani ca donaţia pe care a făcut-o din tot sufletul pentru copiii necăjiţi să le îmbunătăţească acestora viaţa. Consiliul judeţean, care a primit donaţia cu recunoştinţă în anul 2001, în 2002 l-a tras pe sfoară, deoarece transferul averii lui Berlescu către altă entitate decât cea menţionată în actele notariale, şi care nu are nici o legătură cu destinatarul donaţiei, este, după părerea specialiştilor, ilegal. Dacă consiliul de la Goieşti ar fi dorit averea pentru care primarul Adam i-a făcut atâta curte boierului, ar fi trebuit să-l ajute pe donator să revoce donaţia iniţială, după care acesta era liber să facă un nou act de donaţie către cine dorea. „Am senzaţia că m-au păcălit din moment ce nimeni nu vrea să facă nimic. Eu i-am întrebat pe juristul şi notarul care au venit la mine acasă, în urmă cu câţiva ani, dacă au trecut în actul de donaţie dorinţa mea de a se transmite totul copiilor instituţionalizaţi şi mi-au spus că da. Am 90 de ani şi nu pot pleca din această lume fără să-mi văd ultimul vis împlinit. Sunt mâhnit că viaţa mi-a demonstrat încă o dată că instituţiile statului nu sunt în stare decât să ia cu forţa (şi în cazul meu s-a întâmplat de două ori, o dată în 1947 şi altă dată acum), dar nu să primească ce li se dă de bună voie. N-am vrut nimic pentru mine! Le-am cerut să ia ceea ce familia mea a adunat în trei generaţii! Să nu fie în stare statul să ia de bună voie ceea ce în urmă cu aproape 60 de ani mi-a luat cu forţa?“, a spus Vlad Berlescu.
Din păcate, Consiliul Judeţean Dolj a demonstrat că nu este în stare să se îngrijească de patrimoniu său şi nu este interesat decât de lucrurile în urma cărora dacă nu cade ceva, tot pică!
