Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat astăzi, la finalul audierilor de la Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor, că a clarificat "speculaţiile" în legătură cu alegerea pe care România o va face pentru înzestrarea flotei aeriene, explicând că toţi competitorii vor fi trataţi egal.
"Am clarificat diverse declaraţii, speculaţii care s-au făcut în legătură cu alegerea pe care România o va face. Nu există nicio alegere, toţi competitorii pornesc în mod egal de pe linia de plecare", a declarat Teodor Meleşcanu, după aproximativ două ore de audieri la Comisia de Apărare din Camerei Deputaţilor.
Meleşcanu a precizat că în cadrul discuţiilor s-au stabilit şi procedurile care vor avea loc în vederea achiziţiilor de echipament militar. Ministrul apărării a subliniat importanţa prezenţei sale în Parlament, "pentru că programele strategice de înarmare se vor întinde pe o perioadă lungă de timp, care va depăşi una, două rotaţii la nivelul Parlamentului şi este firesc ca Parlamentul să fie informat despre evoluţia acestor discuţii". "Am clarificat o serie de probleme, colegii mei apreciind faptul că pe lângă informaţiile furnizate de mass-media pot dispune şi de informaţi reale pe care le prezintă Ministerul Apărării", a explicat Meleşcanu.
Ministrul apărării a arătat că există un sprijin foarte larg şi o preocupare foarte mare ca aceste programe de înzestrare să se realizeze în condiţii cât mai bune, cu costuri cât mai reduse şi cu avantaje cât mai mari pentru economie şi pentru industria de apărare.
De altfel, potrivit lui Meleşcanu, parlamentarii sunt de acord că este necesară declanşarea cât mai rapidă a acestor programe. "Nu am discutat despre un anumit producător sau furnizor, dar în cazul avioanelor, începând cu 2010-2012 România nu va mai avea avioane în stare de funcţionare, ele ies din uz, deci este o chestiune urgentă. La fel este, într-o mare măsură, şi situaţia cu celelalte programe strategice care urmăresc protecţia mai bună a militarilor, transportoarele blindate, maşini de teren blindate, tot ceea ce ţine de protecţia militarilor, a teritoriului naţional", a spus ministrul, apreciind că, atât pentru Parlament, cât şi pentru Executiv, înzestrarea armatei este "o prioritate înaltă a României".
Şeful Comisiei de apărare din Senat, Cristian Diaconescu, anunţase în data de 5 septembrie că ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, va fi invitat la audieri privind intenţia ministerului de a înzestra flota aeriană a Armatei.

