Producţia agricolă vegetală a înregistrat anul trecut scăderi la aproape toate culturile, comparativ cu 2006, evoluţie cauzată de condiţiile climatice nefavorabile – secetă, dar şi inundaţii – România fiind ţara cea mai afectată din această zonă a Europei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Astfel, peste 65% din suprafaţa cultivată a fost calamitată în proporţii cuprinse între 30 şi 100%.
Potrivit INS, producţia de cereale pentru boabe a înregistrat în ţara noastră, în 2007, o scădere cu 49,9%, la 7,897 milioane tone, concomitent cu reducerea producţiilor medii la hectar. Se remarcă atât o scădere accentuată a producţiilor de porumb boabe (-57,2% la 3,848 milioane tone) şi grâu (-43,6% la 3,115 milioane tone), cât şi a producţiilor medii la hectar (-57,5% la porumb boabe şi -41,6% la grâu).
Creşterea preţurilor la ulei comestibil din ultimele luni îşi are explicaţia într-o scădere cu 49,1% a producţiei de oleaginoase. Şi producţia de sfeclă de zahăr a scăzut cu 34,6%, însă în principal din cauza reducerii suprafeţei cultivate cu 25%.
Anul trecut, producţiile au fost mai mici şi la majoritatea culturilor de legume, tomate (-19,6%), varză (-17,3%), castraveţi (-15,4%), morcovi (-21,4%), ceapă uscată (-11,8%), ardei (-30,8%), pepeni verzi şi galbeni (-35,5%).
Anul 2007, dezastruos pentru agricultura românească
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

