23.9 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDinamo a fost eliminată de Dacia Mioveni în sferturile Cupei României

Dinamo a fost eliminată de Dacia Mioveni în sferturile Cupei României

Echipa Dinamo Bucureşti, campioana en-titre, a pierdut în această seară, cu scorul de 0-1 (0-0), meciul susţinut, la Urziceni, în compania formaţiei Dacia Mioveni, în urma acestui rezultat dinamoviştii fiind eliminaţi în sferturile de finală ale Cupei României.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Robert Neagoe, în minutul 55, din penalti.

În minutul 5, Andrei Mărgăritescu (Dinamo) a fost faultat, însă apoi s-a ridicat şi l-a lovit pe Mădălin Murgan, fiind eliminat de arbitrul Tiberiu Lajos.

Ionel Dănciulescu a ratat un penalti pentru Dinamo în minutul 20, acordat după un henţ al lui Miclăuş.

În minutul 55, Octavian Chihaia a fost ţinut în careu de Cosmin Moţi, iar arbitrul Tiberiu Lajos a acordat penalti pentru Dacia Mioveni. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Robert Neagoe.

Dinamo a beneficiat de o lovitură liberă indirectă, în minutul 68, de la circa 13 metri, însă mingea şutată de Florin Bratu s-a lovit de zidul jucătorilor de la Dacia Mioveni.

Administratorul delegat Cornel Dinu a declarat că Dinamo s-a "autoeliminat" din Cupa României. "Ne-am autoeliminat. Sper să existe înţelegere, pentru că situaţia din ultimul timp de la Dinamo nu se poate rezolva în câteva săptămâni. Sunt lucruri mai profunde care ţin de parcurs şi de educaţie, de profesionalismul unor jucători şi de aceea ne-am pus singuri otravă în joc şi ne-am autoeliminat. Practic, o eliminare şi o ratare de penalti au scris o istorie care nu ne trebuia", a spus Dinu, care este şi director tehnic al echipei Dinamo.

Cornel Dinu a comentat şi gestul lui Andrei Mărgăritescu. "E vorba de un jucător cu experienţă şi, având în vedere că se jucau doar 90 de minute, conducerea tehnică a atenţionat să eliminăm erorile de genul acelora din meciul cu Ceahlăul. Din păcate s-a întâmplat în minutul 3 şi e foarte greu să redresezi ceva în condiţiile unui teren impracticabil, care pentru Dinamo nu este avantajos, fiind o echipă tehnică. Dar noi trebuia să câştigăm în orice condiţii, pentru că ambele echipe au jucat pe acelaşi teren", a precizat Dinu, care a adăugat că obiectivul echipei Dinamo rămâne acum clasarea pe un loc care să-i asigure prezenţa în cupele europene.

După încheierea meciului, Dănciulescu a stat singur pe bancă timp de zece minute, după ce colegii săi părăsiseră terenul de joc. Niciun jucător de la Dinamo nu a dorit să discute cu reprezentanţii mass-media la plecarea de la stadion.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU