1.8 C
Craiova
duminică, 28 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBăsescu trimite Parlamentului Tratatul de extrădare semnat de România şi SUA

Băsescu trimite Parlamentului Tratatul de extrădare semnat de România şi SUA

Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului vizând extrădarea între SUA şi România, document semnat la Bucureşti în septembrie 2007.

Potrivit unui comunicat remis de Administraţia Prezidenţială, şeful statului a semnat azi decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului de extrădare între România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007.

Tot azi, Băsescu a trimis Parlamentului şi decretul vizând protocolul semnat la tratatul privind asistenţa judiciară în materie penală între cele două ţări.

Tratatul instituie o procedură de extrădare mai simplă pentru orice faptă care întruneşte condiţiile privind durata minimă a pedepsei prevăzute de lege sau a pedepsei extrădate, precum şi extrădarea pentru infracţiuni săvârşite în afara statului solicitant.

Până în prezent, extrădarea se făcea pe baza unei liste limitative de 24 de infracţiuni stabilite în 1924. Tratatul mai prevede că extrădarea nu va fi refuzată pe motivul cetăţeniei, eliminând astfel un obstacol în combaterea criminalităţii transnaţionale.

Tratatul reglementează şi o procedură simplificată de extrădare, în situaţia în care persoana în cauză consimte să fie extrădată către statul solicitant. Extrădarea nu se acordă dacă persoana în cauză este pasibilă de pedeapsa cu moartea în statul solicitant, decât dacă acest stat dă asigurări că pedeapsa cu moartea nu va fi aplicată.

În ceea ce priveşte protocolul privind asistenţa judiciară în materie penală, principalul beneficiu îl constituie introducerea unor forme moderne de asistenţă judiciară, precum audierile prin videoconferinţă sau obţinerea informaţiilor bancare necesare investigării unor cazuri de criminalitate organizată şi terorism.

De asemenea, cererile de asistenţă vor putea fi trimise prin mijloace electronice şi direct între diferite autorităţi, nu numai prin intermediul Ministerului Justiţiei şi Departamentul de Justiţie al SUA.

Protocolul garantează protecţia datelor cu caracter personal, existând restricţii privitoare la folosirea acestor date în alte scopuri decât cele necesare investigaţiei.

Noul tratat va înlocui Convenţia de extrădare între România şi Statele Unite ale Americii, semnată la Bucureşti la 23 iulie 1924, şi are în vedere Acordul de extrădare încheiat de SUA cu Uniunea Europeană, la 25 iunie 2003, în aplicarea căruia România, ca stat membru, trebuie să dispună de un cadru juridic corespunzător.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII