Cel puţin 80 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite în urma unui atentat sinucigaş care a avut loc duminică dimineaţa în sudul Afghanistanului, potrivit guvernatorului oraşului Kandahar. După cum informează site-ul latribune.fr, este vorba despre cel mai sângeros act terorist din ţară de la căderea regimului taliban în 2001.
Mai multe sute de persoane se adunaseră pentru a asista la o luptă între câini la marginea oraşului Kandahar. Potrivit lui Wali Karzai, fratele preşedintelui Hamid Karzaï şi preşedintele consiliului provincial din Kandahar, atentatul l-a vizat pe Abdul Hakim Jan, şeful unei miliţii locale. Wali a precizat că bărbatul a fost ucis în urma deflagraţiei.
Guvernatorul Asadullah Khalid a declarat că 80 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma atentatului, iar un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a anunţat că cel puţin 90 de persoane au fost rănite, o parte dintre acestea aflându-se într-o stare gravă.
Până în prezent, atentatul cel mai sângeros era considerat cel comis în oraşul Baghlan din norul Afghanistanului în luna noiembrie. 70 de persoane, dintre care şase parlamentari şi-au pierdut viaţa atunci.
Kandahar-ul, cel de-al doilea oraş ca mărime din ţară este teatrul unor numeroase înfruntări între trupele NATO şi talibani. Luptele între câini sunt extrem de populare în Afghanistan atrăgând sute de spectatori.
Atentat sinucigaş în Afghanistan soldat cu cel puţin 80 de morţi
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

