11.6 C
Craiova
joi, 15 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateBanii din noua taxă auto, pentru piste de biciclete şi împăduriri

Banii din noua taxă auto, pentru piste de biciclete şi împăduriri

Libera circulaţie a mărfurilor, principiu de bază al Uniunii Europene, a fost ignorat de formula iniţială a taxei auto, dar va fi luat în calcul în noua grilă de calcul negociată cu Comisia Europeană, a declarat astăzi şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Adrian Ciocănea.
"Libera circulaţie a mărfurilor este un principiu european, iar în calculul variantei noi el a fost practic impus de către Comisie, în mod corect. Negocierile între cele două părţi au dus la un rezultat care arată că nu numai chestiunile de mediu sunt importante, ci şi cele legate de libera circulaţie. Uneori, intenţia statului membru, cum a fost prima variantă a taxei, trebuie modificată, ţinând cont de acest principiu", a declarat Ciocănea, la finalul unei întâlniri a secretarilor de stat pentru afaceri europene la care a participat şi comisarul european Leonard Orban.
Orban a confirmat că "există o înţelegere asupra unui text de modificare a legislaţiei române" între partea română şi Comisia Europeană."În măsura în care legislaţia va fi modificată şi va intra în vigoare, Comisia Europeană va opri procedurile de încălcare a Tratatului. Dacă nu, desigur că se va merge până la Curtea Europeană de Justiţie. Dar sper că nu va fi cazul", a spus comisarul.
Poziţia oficială a Comisiei Europene rămâne aceea de a "continua procedura de infringement până când guvernul român va adopta o legislaţie nouă, aliniată regulilor europene", a declarat pentru NewsIn purtătoarea de cuvânt a comisarului pentru Taxe şi Uniune Vamala, Maria Assimakopoulou.
Ciocănea a justificat taxa auto din perspectiva utilizării fondurilor în scopuri ecologice – pentru conformarea CET-urilor la normele de mediu, pentru împăduriri şi piste de biciclete.
"Sunt 109 de instalaţii mari din România cu termenul de conformare 2013 şi câteva cu termene de tranziţie. Apoi încep amenzile. Întrebarea e dacă se pot închide CET-urile sau dacă pot să plătească amenzile. Soluţia sunt împrumuturile, care contribuie la deficitul bugetar. Apoi vom fi întrebaţi de ce depăşim deficitul bugetar. Ca urmare, important este, desigur, cât de mare e taxa, cum e ea construită – astea se pot discuta. Esenţială este însă folosirea banilor. Sumele, conform ordonanţei, vor fi trecute inclusiv la conformarea de mediu a CET-urilor, nu numai la împăduriri şi piste de biciclişti. Cred că putem fi de acord că există necesitatea acestei taxe din perspectiva utilizării acestor fonduri", a explicat şeful DAE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS