4 C
Craiova
luni, 15 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCSM a sancţionat un judecător de la Tribunalul Bucureşti pentru întârziere în redactarea hotărârilor

CSM a sancţionat un judecător de la Tribunalul Bucureşti pentru întârziere în redactarea hotărârilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) – Secţia pentru judecători a decis astăzi sancţionarea lui Robert Moise, judecător la Tribunalul Bucureşti, pentru întârziere în redactarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate, se arată într-un comunicat al CSM.

Laura Radu, vicepreşedinte al Tribunalului Bucureşti, a declarat azi, pentru NewsIn, că Robert Moise este judecător la Secţia a IX de Contencios- Administrativ, în cadrul tribunalului, şi că în urma numeroaselor petiţii adresate de petenţi, către CSM, inspectorii s-au sesizat şi au verificat fiecare petiţie. "A rezultat că în multe petiţii apărea numele domnului Moise, petiţionarii reclamând întârzierea redactării", a mai spus Laura Radu.

Judecătorului Robert Moise i s-a aplicat sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 10%, pe o perioadă de o lună, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, deoarece, în repetate rânduri, a redactat cu întârziere considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate. Conform art. 98 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei, se mai arată în comunicatul CSM.

Împotriva acestei hotărâri judecătorul poate face recurs în termen de 15 zile de la comunicare, iar acesta va fi soluţionat de Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS