Pentru că se apropie Crăciunul, clipa sărbătorească din an când trebuie să ne gândim la cei de lângă noi, şi pentru că este creştineşte să dăruieşti, Radio Sud desfăşoară săptămâna aceasta o campanie umanitară intitulată „Dăruieşte pentru un zâmbet!“. Prin intermediul ei, vor fi ajutaţi peste 400 de copii din şcolile craiovene, dar şi persoane cu grave probleme de sănătate.
Ramona are doar patru anişori. Acum trei ani, mama ei a părăsit-o pentru a-şi găsi o viaţă mai bună pe undeva, prin ţări străine şi îndepărtate. De atunci, fetiţa locuieşte doar cu tatăl ei, singurul care şi-a asumat responsabilitatea de a o creşte, a o întreţine şi a o educa. Amândoi îşi duc zilele într-o cămăruţă strâmtă şi sărăcăcioasă, a cărei chirie înghite aproape tot salariul de muncitor necalificat pe care abia îl primeşte bărbatul.
Se apropie Crăciunul… În cămăruţa mizeră, pe Ramona nu o aşteaptă nici brad, nici dulciuri sub el, nici o haină nouă, nici vreo păpuşă frumoasă, în rochiţă de mătase. Ci doar o copilărie prea tristă, pe care nici măcar tatăl ei nu i-o mai poate schimba…
La 11 ani, Bogdan se poate considera un copil mulţumit: ambii părinţi sunt alături de el, urmărindu-i, cu grijă şi dragoste, fiecare pas pe care îl face în viaţă. Şi totuşi, băiatul este departe de a fi fericit. Mai ales acum, în preajma Sărbătorilor, când lipsurile materiale le întunecă şi mai mult zilele. El nu poate face însă nimic, decât să înveţe la fel de bine ca până acum, sperând că, într-o bună zi, viaţa sa se va schimba. Şi poate şi a părinţilor săi – un lucrător la negru, plătit rar, şi o femeie de serviciu, muncind pe brânci pentru un salariu umilitor…
În aşteptarea unui Crăciun tămăduitor…
Povestea lui Alexandru Pop a apărut acum mulţi ani în Gazeta de Sud. Pe atunci, băiatul avea doar şapte ani şi fusese victima dezinteresului şi cruzimii incredibile cu care părinţii săi l-au tratat încă de la naştere. Salvat din acel coşmar de o femeie deosebită – care, mai târziu, l-a şi înfiat pe Alexandru -, copilul de numai şapte ani cerea un ajutor umil la vremea aceea: două proteze auditive, care erau imposibil de procurat acum câţiva ani. Astăzi, Alexandru Pop este în clasa a noua, la Şcoala Ajutătoare „Sf. Mina“. Şi cere din nou ajutorul, de data aceasta, prin vocea Radio Sud. Băiatul suferă de sindromul piramido-extrapiramidal cu mişcări ce împiedică gestualitatea, tulburări de comportament şi hipoacuzie bilaterală, fiind încadrat la handicap grav şi având nevoie de sprijin financiar care să-l ajute să continue tratamentul pe care îl urmează de câţiva ani.
Cazul lui Ionuţ Daniel Maria a fost, de asemenea, mediatizat. Tânărul de 24 de ani a fost diagnosticat acum şapte ani cu distrofie musculară Stinert, o maladie ce se manifestă prin dureri îngrozitoare şi atrofierea muşchilor. Singura salvare este un transplant de celule Stem, pentru care a şi fost programat la Spitalul Shenyang din China. Numărătoarea inversă a început: operaţia poate fi făcută până pe 29 decembrie, iar Ionuţ şi familia sa numără cu disperare zilele rămase… şi banii, încă insuficienţi, care să acopere costurile intervenţiei.
Antonie Solomon, în pielea Moşului
Acestea sunt doar patru cazuri, cu care Radio Sud şi-a început săptămâna trecută campania de Crăciun „Dăruieşte pentru un zâmbet!“. Fiecare caz a fost prezentat în emisiunea „Subiectul săptămânii“, moderată de Ana-Maria Obadă, lansându-se în acelaşi timp un apel craiovenilor: acela de a primi Crăciunul cum se cuvine, redevenind mai buni, sufletişti, darnici şi ajutându-i pe cei care au nevoie de sprijin. „Primul care a răspuns apelului nostru a fost domnul primar Antonie Solomon“, a mărturisit moderatoarea emisiunii, Ana-Maria Obadă. „Invitat la emisiunea de vineri, Domnia sa a fost Moş Crăciun pentru fiecare dintre cei prezentaţi, oferindu-le daruri de mare preţ. Ramona şi Bogdan se pot bucura acum de Sărbători frumoase, Alexandru a primit sprijin financiar care să-l ajute în tratarea bolii sale, iar Ionuţ Daniel va urma terapia necesară vindecării. Trebuie să menţionăm că, aşa cum ne-a precizat chiar «Moşul» în emisiune, darurile acestea nu au venit de la primar, ci de la omul Antonie Solomon“, a declarat Ana-Maria Obadă, redactor Radio Sud şi moderatoarea emisiunii „Subiectul săptămânii“.
Daruri din sacul lui Pavel Badea
Campania „Dăruieşte pentru un zâmbet!“ continuă pe tot parcursul acestei săptămâni, până pe 21 decembrie. Ei i s-a alăturat şi o figură marcantă a sportului craiovean: preşedintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea, care va aduce suport financiar consistent acestei campanii de suflet iniţată de oamenii deosebiţi din Radio Sud. „Cu ajutorul domnului Badea, în această săptămână vom împărţi peste 400 de cadouri copiilor cu situaţie materială precară. Luni, 20 de copii din clasa I de la Şcoala generală nr. 30 au primit darurile chiar în studioul de emisie Radio Sud – evident, după ce micuţii ne-au colindat… Ieri a fost rândul claselor I şi a II-a de la Şcoala nr. 37 din Craiova, unde redactorii noştri au mers cu sacul plin de minunăţii, iar mâine, Moşul va ajunge la Şcoala nr. 34. Sperăm ca aceste daruri – fiecare având o valoare de peste 500.000 de lei vechi – să le însenineze acestor micuţi Sărbătoarea Naşterii Domnului“, a mai spus Ana-Maria Obadă.
Amintim aici oamenii care au iniţiat şi au pus suflet în organizarea şi desfăşurarea acestei campanii – colectivul Radio Sud: Ana-Maria Obadă – redactor ştiri, Mihai Cojocaru – redactor, Iulia Popa – redactor, Dana Liţă – redactor, Ionela Gherghe – redactor ştiri, Daniela Toma – redactor, Cristian Barbu – redactor, Simona Prună – marketing, Pompiliu Demetrescu – redactor, Dragoş Oţăl – director şi, evident, Antonie Solomon şi Pavel Badea.