Peste 233.000 de cadre didactice vor primi în 2007 ajutorul financiar stabilit potrivit Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţilor didactice, în învăţământul preuniversitar, a anunţat astăzi Anton Anton, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţilor didactice, în învăţământul preuniversitar.
Potrivit actului normativ, cadrele didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar vor primi ajutorul financiar stabilit potrivit Legii nr. 315/2006 până sfârşitul lunii august a anului 2007. Suma, echivalentul în lei a 100 de euro, se acordă pentru achiziţionarea de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, în vederea îmbunătăţirii calităţii activităţilor didactice în învăţământul preuniversitar. Începând cu anul 2008, ajutorul financiar se va acorda începând cu luna ianuarie a anului următor celui în care a fost făcută cererea.
Ajutorul financiar se acordă anual, de fiecare unitate de învăţământ preuniversitar, la cererea cadrelor didactice încadrate în unitatea respectivă.
Fondurile necesare acordării ajutorului financiar se asigură de către inspectoratele şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Valoarea totală estimată a ajutorului financiar pentru anul 2007 este de 82,250 milioane lei.
Cererea formulată de beneficiar trebuie să fie înregistrată până la data de 1 noiembrie, iar ajutorul se acordă începând cu luna ianuarie a anului următor. În cazul în care cadrul didactic îşi desfăşoară activitatea în mai multe unităţi de învăţământ, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învăţământ la care beneficiarul îşi exercită funcţia de bază, care păstrează şi completează carnetul de muncă.
Pentru anul 2007, cererile se înregistrează până la data de 30 iunie 2007. Unităţile şcolare vor solicita lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la inspectoratul şcolar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare. Inspectoratele şcolare solicită lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna viitoare.
Plata ajutorului financiar se face de către unităţile de învăţământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranşă. Plata se face la cursul de schimb valutar al BNR, în data efectuării plăţii. Justificarea sumelor primite ca avans se face în termen de 15 zile calendaristice.
Responsabilitatea pentru acordarea ajutorului financiar revine directorului la nivelul instituţiei de învăţământ, inspectorului şcolar general adjunct responsabil cu activitatea de inspecţie şcolară şi curriculum la nivelul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti şi direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Dascălii primesc bani pentru cărţi
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

