Pentru referendumul din 19 mai vor fi amenajate în ţară 17.295 de secţii de votare, iar buletinele de vot, timbrele autocolante şi ştampilele de votare vor fi comandate joi, 3 mai, a anunţat astăzi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA). La secţiile de votare din ţară se vor adăuga cele organizate de Ministerul Apărării în teatrele de operaţiuni şi de Ministerul Afacerilor Externe în ambasade, consulate generale şi consulate onorifice. În ceea ce priveşte asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică pentru desfăşurarea referendumului din data de 19 mai, la nivelul MIRA a fost întocmit un plan de măsuri privind asigurarea pazei secţiilor de votare, locaţiei unde vor fi tipărite buletinele de vot şi transportului acestora, planul urmând a fi aprobat de conducerea ministerului şi transmis în teritoriu pentru punerea lui în aplicare.
Astăzi, la sediul MIRA a avut loc prima şedinţă a Comisiei Tehnice Centrale privind organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007, condusă de ministrul internelor şi reformei administrative. În cadrul şedinţei Comisiei au fost prezentate activităţile desfăşurate conform programului calendaristic aprobat pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, conform cadrului juridic prevăzut de Legea 3/2000 modificată şi completată de OUG 27/2007 şi a Legii 373/2004 cu modificările şi completările ulterioare. Până la această dată, au fost asigurate sediul Biroului Electoral Central, Birourilor Electorale Judeţene. De asemenea, reprezentanţii MIRA au instruit prefecţii şi subprefecţii, care la rândul lor au organizat instruirea primarilor privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Buletinele de vot şi ştampilele pentru referendum vor fi comandate mâine
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

