Prea putini dintre craiovenii care se plimba astazi pe aleile din Parcul „Romanescu“ stiu ca fiecare arbust sau copac din jurul lor a fost plantat cu un secol in urma, dupa un plan realizat de un arhitect francez.
Cel mai important si mai mare parc al orasului este, indiscutabil, Parcul „Romanescu“. Amplasat in partea de sud a municipiului, la capatul strazii Calea Unirii, mai este cunoscut si sub denumirea de Parcul „Bibescu“ sau Parcul Poporului. Poate fi considerat drept cea mai grandioasa realizare arhitectonica a Craiovei din ultimele veacuri.
Un proiect medaliat cu aur
La inceput s-a numit Parcul „Bibescu“ pentru ca a fost amplasat pe un teren cumparat in 1853 de Primaria Craiova cu suma de 12.000 de galbeni de la Iancu Bibescu, fratele domnitorilor Grigore Bibescu si Barbu Stirbei. Initial, pe locul respectiv s-a aflat casa lui Iancu Bibescu, in mijlocul unei gradini, iar ulterior primaria a amplasat aici grajdurile comunale, precum si serviciile de ecarisaj si de vidanjare ale municipalitatii.
La sfârsitul secolului al XIX-lea, pe când era primar al Craiovei, Nicolae Romanescu a avut initiativa amenajarii unui mare parc destinat recreerii craiovenilor. Comanda a fost incredintata in 1899 arhitectului peisagist francez Emil Redont. La Expozitia Universala de la Paris din 1900, planurile acestui parc au obtinut medalia de aur.
Lucrarile de amenajare au inceput in anul 1901, sub conducerea lui Redont, asistat de alti doi arhitecti peisagisti francezi, Jules Redont (fratele lui Emil) si Emil Pinard. Dupa doi ani, lucrarile erau finalizate. Inaugurarea parcului s-a facut in mai 1903, iar serbarile prilejuite de acest eveniment au durat doua saptamâni.
Amenajare pentru generatiile viitoare
Parcul se intinde pe o suprafata de 90 ha, la care se adauga cele 4 ha de luciu de apa si 20 ha ale hipodromului. Cu un secol in urma, au fost plantati aici peste 50.000 de puieti de arbori si arbusti ornamentali, multi dintre ei apartinând unor specii care au necesitat o ingrijire speciala, fiind foarte greu de adaptat. S-au amenajat totodata lacul si cele doua insule, râul, podetele, micile cascade, aleile si drumurile. Tot atunci au fost facute „Podul suspendat“, cu cele doua splendide porticuri ale sale, „Castelul fermecat“ (construit ca si când ar fi o ruina a unui castel medieval), Rotonda, tarcul pentru cerbi, grota ursilor, restaurantul de pe malul lacului, plus chioscuri, refugii, sere si un debarcader. Si astazi mai rezista imitatiile de stânci si trunchiuri de arbori, la care s-a folosit betonul armat, un material destul de nou pentru acele vremuri.
Fiecare metru patrat de teren a fost gândit si amenajat. Pamântul a fost ingrasat, s-au facut nivelari ori, dimpotriva, s-au ridicat mici dealuri, s-au introdus aproximativ 8 km de conducte pentru udarea vegetatiei. Aleile si potecile, insumând peste 35 km, au fost concepute in asa fel incât sa permita vizitatorilor sa observe anumite aspecte ale vegetatiei. Planul acestui parc a fost special gândit de arhitectii francezi in functie de cum ar arata peste zeci de ani arborii de aici si ce efecte peisagistice vor da culorile vegetatiei in diferite anotimpuri.
Pe lac au inceput sa infloreasca nuferii si sa alunece gratios lebede albe. Gradina zoologica a devenit si ea un punct de atractie, mai ales pentru copii. In parc au fost amplasate lucrari de arta, indeosebi busturi ale unor personalitati.
Frumusetea de ieri, paragina de astazi
Conceput si realizat ca un parc romantic, adica unul care pare natural, Parcul „Romanescu“ este in realitate amenajat de mâna omului, fiind un unicat in felul lui in România si al doilea parc romantic ca marime din Europa.
La rândul sau, hipodromul de aici este cel mai mare din Balcani.
In 1956, s-a ridicat imprejmuirea parcului si portalul monumental de la intrarea principala.
Incântati si mândri de acesta, craiovenii i-au spus, nu dupa multi ani de la inaugurare, Parcul „Romanescu“, ca un omagiu adus celui care l-a fondat. Dupa venirea la putere a comunistilor, denumirea a fost schimbata in Parcul Poporului, pentru ca dupa 1990 sa se revina la fostul sau nume.
Vremea a trecut, iar parcul s-a schimbat. Frumusetea lui este acum umbrita de paragina in care au fost lasate unele dintre realizarile arhitectilor. Teatrul de vara este departe de ceea ce a fost odata, ajungând un soi de toaleta publica, iar Casa Bibescu – intr-o vreme restaurant, mai apoi un coltisor al artistilor plastici – resimte cele aproape doua secole care au trecut peste ea. Multi tineri nici macar nu au habar ca doar cu câtiva ani in urma fanfara concerta in fiecare duminica in chioscul special amenajat, spre delectarea vizitatorilor care incercau sa fuga din vâltoarea orasului in acest rai de verdeata.
Si totusi, ceva s-a intâmplat in ultimele luni. Iarba este tunsa, iar vegetatia este ingrijita de angajatii primariei, care nu stau o clipa locului, de teama unor controale inopinate din partea viceprimarului Gheorghe Nedelescu. Hipodromul a ramas insa doar o umbra a ceea ce a fost odinioara, cursele de cai din parc fiind acum doar o amintire a unor vremuri indepartate.
Velodromul lui Bulucea
Crezând ca s-ar putea ridica la nivelul predecesorului sau Nicolae Romanescu, fostul primar Vasile Bulucea si-a lasat si el „amprenta“ in acest parc. A tinut mortis sa faca aici un velodrom, edificiu inutil care a costat miliarde din bugetul urbei, cu toate ca orasul nu avea nevoie de asa ceva.
