Au plecat de acasa chiar in Vinerea Mare. Prietenii de gradinita, colegii de scoala, jucariile, linistea copilariei, pe toate le-au lasat acolo, in mijlocul apelor. Astazi nu au altceva de facut decât sa le duca dorul.
Mare noroc au avut cu mama Ioana. O camera si o bucatarie erau tot ce le trebuia acum trei saptamâni, când au batut la poarta ei si, cu lacrimile intepenite in coltul ochilor, au rugat-o sa-i primeasca. Batrâna le-a deschis fara sa zica o vorba. Nici nu i-a intrebat mare lucru, nici nu i-a cautat in caruta de ce adusesera cu ei. I-a poftit inauntru. Le-a spus sa astepte câteva minute, pâna pregateste ea tot. Asezati pe un lemn, lânga gard, Daniela si Aurel n-au indraznit nici sa miste. Erau prea obositi. Plecati de Vinerea Mare dintre peretii aproape inghititi de ape, dormind cu rândul – sa le faca loc copiilor – ba in caruta, ba pe marginea drumului, ba la cort, sotii Draghici ajunsesera la capatul puterilor. Cu zeci de oameni se intâlnisera, de la zeci de mâini primisera pomana. Nici unul nu le oferise insa ce aveau ei nevoie: o camaruta, acolo, unde sa poata pune capul si sa-si plânga nenorocirea. Erau satui de vorbe, de promisiuni. De mila strainilor ori de alea doua maiouri si doua perechi de chiloti – singurul ajutor primit de la primarie pentru ca-si pierdusera locuinta. Le era dor de casa lor din Cârna si ii durea inima sa-si vada fetele mâncând mâncare de sinistrati.
Nici lor nu le era mai bine. Mici inca – Andreea avea sapte, Marina zece ani – copilele traiau cu tot sufletul necazurile parintilor. Erau doar smulse din casa lor, din bucata de lume in care se nascusera si crescusera. Nu le era deci usor sa se obisnuiasca intre straini. De aceea, nici lor nu le-a cazut prea bine sa intre in curtea mamei Ioana. Speriate, necunoscând nici locul, nici omul, fetitele s-au tras cuminti lânga Daniela, pe lemnul de la gard. Si acolo, toti patru au asteptat, cautându-se unii pe altii cu privirea, sa se incurajeze.
„Mai stii…?“
Au trecut multe zile de când Andreea si Marina se duc la gradinita si scoala din Goicea, purtând in spate ghiozdanele de sinistrati. De când se intorc, amândoua de mâna, „acasa“ la mama Ioana. Parca ar fi trecut ani, asa li se pare acum copilelor, când stau una lânga alta, pe iarba, in curte si vorbesc de necazurile prin care au trecut.
„Mai stii, Marina, ce-mi placeau ridichile de la noi din curte? Le scoteam singura din pamânt – hai, ca ma mai ajutai si tu câteodata! Si le scobeam si puneam acolo zahar si dup-aia beam zeama care se facea inauntru…“. Andreea rasuceste un fir de iarba, adâncita in amintiri. Mai incolo, tot in genunchi, sora-sa priveste locul care le-a devenit casa.
„Ce crezi, or mai fi ridichi acum? Eu nu cred, au putrezit in apa, asa mi-a zis mie mama Ioana“, continua Andreea, serioasa ca un om mare. „Si nici altceva nu a mai ramas. Gradina e la pamânt – si era mai frumoasa decât asta! Si câte aveam, mai stii? Porumb, tarâte pentru porc, jucarii… Auzi, unde o fi pus mama maimuta aia si mielul de plus? Ca le-am cautat sa le iau cu noi, dar nu le-am gasit. Acum nu mai avem nimic sa ne jucam. Cu iarba decât…“.
„Nu-i adevarat“, o contrazice Marina, „nu stii ca mi-au dat de la scoala doi ursuleti? Si ne jucam amândoua, asa ne-a zis mami. O punga de bomboane, suc, ciocolata, o portocala, culori – din toate ti-am dat, chiar daca la tine la gradinita nu au venit ajutoare deloc. Ce, nu mai stii?“.
Drept raspuns, Andreea smulge o mâna de iarba si arunca spre sora-sa. Se hârjonesc o vreme, râzând in hohote. Pentru câteva minute, timpul parca s-a intors, in gradina lor din Cârna, unde acum o luna se jucau linistite, fara nici o grija, fara vreo umbra care sa le intunece copilaria. Acolo, printre bulgarii de iarba, Andreea si Marina sunt din nou fericite. Doar câteodata.
Si tu ai fost copil!
Dezastrul inundatiilor din Dolj a lasat in urma sute de copii, care plâng dupa jucariile, cartile si hainutele lor. Ajuta-ne sa le oprim macar o parte din lacrimi! Gazeta de Sud si Fundatia „Gazeta de Sud“ desfasoara o campanie de strângere de jucarii, carti si hainute, destinate celor care au acum copilaria transformata intr-o mare de lacrimi. Poti contribui si tu, sa le aducem impreuna o raza de bucurie si speranta! Te asteptam la sediul Gazetei de Sud, din strada Câmpia Islaz, nr. 97 A, cu o jucarie, o carte sau o hainuta curata. Darul tau va ajunge, pe 1 Iunie, in mâinile copiilor care sufera in urma inundatiilor!
Iti multumim!
„Si tu ai fost copil!“ – o campanie initiata de Fundatia „Gazeta de Sud“, pentru copiii din localitatile doljene afectate de inundatii.
