Comerciantii din Piata Veche din Craiova au fost vizitati simbata de inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Dolj. La aparitia acestora, majoritatea vinzatorilor au decis sa isi inchida magazinele si sa dispara. Inspectorii au declarat ca astfel de situatii se intimpla de multe ori, comerciantii anuntindu-se intre ei de prezenta organelor de control. Una dintre macelarii, apartinind SC BO&IA SRL, a avut insa ghinionul sa „beneficieze“ de vizita OJPC Dolj. Aici, la primele ore ale diminetii, clientii erau intimpinati de un puternic miros de spray pentru dezinsectie. Reprezentantii oficiului au descoperit in urma controlului 2,3 kilograme de aripi de curcan congelate, a caror culoare era modificata, ascunse intr-unul dintre congelatoare. Pentru a se disculpa, vinzatoarea a precizat ca acestea urma sa fie cintarite si apoi aruncate la ciini. Motivul nu a fost destul de convingator insa si pentru inspectori, care au decis sa puna detergent peste produsele din carne, pentru a fi siguri ca nu vor mai fi comercializate. O alta problema, in cadrul aceleiasi unitati, a reprezentat-o achizitionarea vrac a pulpelor de pui si aripilor de curcan care erau apoi vindute la punga.
„Acest fenomen contravine tuturor normelor igenico-sanitare. Nu e normal sa vinzi produsele in acest mod, fara elemente de identificare. Vinzatoarea a incercat sa ne explice ca si ea ar fi incintata daca produsele ar fi aduse in pungi separate, insa furnizorii nu iau aceasta decizie. Ne-a fost greu sa ne dam seama insa daca acestea mai sint in termenul de valabilitate“, a declarat Elena Harosa, inspector in cadrul OJPC Dolj. Dupa inminarea invitatiei la sediul oficiului, inspectorii au incercat sa gaseasca alta unitate deschisa pentru a o controla.
A doua vizita a fost facuta in unul dintre magazinele generale situate in Piata Veche, unde vitrina frigorifica, desi era alimentata cu energie electrica, nu functiona la parametrii normali, in interior neexistind nici un termometru pentru masurarea temperaturii. Din cauza conditiilor de depozitare, pulpele de pui erau impregnate cu mucegai, neavind afisate pe eticheta termenul de valabilitate. Nici bucatile de cascaval nu erau insa intr-o stare prea buna, acestea fiind inmuiate si neindicate pentru consum.
„Le-am spus ca nu trebuie sa tina lada frigorifica in priza de ochii lumii, ci trebuie sa functioneze normal. Spre exemplu, daca un craiovean cumpara cascavalul care se afla in stare de degradare, arunca pur si simplu banii pe fereastra pentru ca nu il putea consuma. De asemenea, in magazinul respectiv am gasit la vinzare un anumit tip de detergent care nu exista in prezent pe piata. Conform declaratiilor administratorului, produsul este din import. Cutiile care cintareau 5 kilograme nu aveau insa instructiuni privind conditiile de utilizare. Vinzatoarea a spus ca nu a avut timpul necesar sa puna etichetele in limba româna, desi acest lucru ar fi trebuit facut inainte de deschiderea magazinului“, a incheiat Elena Harosa.
Preturi neafisate corespunzator
Deoarece toate magazinele se inchisesera, inspectorii au fost nevoiti sa isi indrepte atentia spre cele doua baruri care mai functionau in jurul orei 10.00. La primul, apartinind firmei SC CONSTELATIA SRL, clientii care se decideau sa serveasca o tarie erau nevoiti sa foloseasca grupul sanitar care se afla in administrarea pietei, deoarece barul nu era dotat in acest sens. De asemenea, barmanita nu a putut prezenta toate analizele facute la zi, neavind in incinta nici macar actele de identificare ale firmei. Cam in aceeasi situatie se afla si barul de alaturi, SC TEOREX SRL, a carui vinzatoare, desi avea solutie de cloramina, nu a putut face dovada utilizarii ei.
„Se intimpla des in cadrul controalelor noastre ca vinzatorii sa ne arate solutia de cloramina, dar in realitate sa nu o foloseasca niciodata. Ei cred ca reusesc sa ne induca in eroare, insa noi stim cum gindesc. Barul nu avea nici macar numele afisat. Mai mult, vinzatoarea nu ne-a prezentat nici autorizatia de functionare sau registrul unic de control. Bauturile spirtoase expuse la vinzare nu aveau afisate preturile la gramaj. Astfel, un necunoscator putea confunda pretul pentru 100 de grame cu cel echivalent pentru o sticla, deoarece era afisat pe sticla plina. Toti comerciantii verificati au fost invitati in cursul zilei de luni la noi la sediu, cu actele pe care le-am cerut pentru fiecare caz, amenda pentru neregulile constatate variind intre doua milioane de lei si 20 de milioane de lei“, a mentionat Stelian Gentoiu, inspector in cadrul OJPC Dolj.
Persoanele care au cumparat produse alterate de la unul dintre magazinele din judet pot sesiza Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Dolj, la numerele de telefon 524242, 524862, sau la adresa: Craiova, strada Gheorghe Chitu, nr. 58. De asemenea, ne puteti scrie pe adresa de e-mail a redactiei Gazetei de Sud: [email protected].