Zeci de ani, taranii au tinjit dupa ce le-a fost mai drag pe lume: pamintul! Din ochi le-au curs lacrimi de singe, iar din suflete, durere, pentru averea furata de comunisti. Pina in ’90, cind libertatea pe care au crezut ca au cistigat-o le-a ingaduit sa o ia inapoi. Asa ca au cerut: paduri cu lemnul gros, cimpii de pe care odata culegeau porumbul, sa-l faca bucate. Si li s-a dat, unii ce au avut odata, altii ce-a mai ramas. In cazuri speciale, cum este la Bradesti, taranii au luat ce-a vrut primarul: maracini in loc de copaci. Cei mai norocosi insa au apucat bucati de cinci-sase ari de padure, imprastiate care-ncotro si situate atit de bine, incit oamenii nu pot ajunge la ele decit daca aterizeaza cu elicopterul.
In catunul Almajel din satul Bradestii Batrini, comuna Bradesti, spiritele au inceput sa se incinga cam de o luna. Motivul: taranii au primit cu totul altceva decit au cerut si li s-ar fi cuvenit. Dupa ce au asteptat vreo sase ani sa-si primeasca inapoi padurile lasate de parinti, s-au trezit ca au intrat in posesia maracinisurilor. Cei care au avut totusi norocul sa capete o bucata de padure au ramas cu gura cascata la ea: nu aveau pe unde sa ajunga acolo. Este vorba de parcela 13 – care a fost repartizata spre a fi impartita locuitorilor din Bradesti – situata in spatele gradinilor, chiar la marginea acestora. Din ea au fost dati cite cinci, cite sase ori cite 11 ari – fiecare cit a avut -, dar nu in apropierea gospodariilor, ci mult mai departe. Astfel ca taranul se vede nevoit sa mearga la el in padure nu prin gradina personala, ci prin gradina vreunui consatean, care, daca vrea, il lasa, daca nu, il da in judecata. Ca sa iasa cu lemnele, alt drum nu este, decit poate unul aerian, la care taranii inca nu au acces. Mai mult, nici un locuitor din Bradesti nu stie exact la care vecin are padurea si cit e de mare. Pentru ca, acum o luna, cind zic ei ca s-ar fi impartit pamintul, nimeni de la primarie nu le-a spus ce suprafata detin si unde este situata. Nimeni insemnind inspectorul agricol Marin Furtuna, care, zic oamenii, nu i-a intrebat decit daca au pamint. Nu le-a spus nici daca le da, nici cit:
„Ni l-a bagat pe git. Nu ne-a anuntat nimeni. Ne-a dat ce-a vrut, fara sa ne intrebe daca vrem. Pai daca stiam ce ne da, refuzam!“, striga nemultumiti taranii, adunati in mijlocul satului, gata sa porneasca spre primarie, s-o ia cu asalt daca nu se schimba in vreun fel situatia.
„Si-au batut joc de un sat intreg!“
„Din cei 55 de ari de padure pe care ii aveam, mi-au dat o bucata si la parcela 13. Numai ca nu pot sa intru in padure decit prin gradina unui vecin. Nu e nici un drum, iar padurea e pe coasta, n-am cum sa urc… De ce nu m-au anuntat? Nu trebuia sa ia acordul meu? Ce sa mai vorbesc de salcimii pe care ii aveam la Omorici si pe care i-a taiat Ocolul pina sa apuc eu s-o iau inapoi! Nu puteau sa-mi dea in schimb copaci, sa iau si eu lemne sa ma incalzesc? Si-au batut joc de mine si de toti oamenii amariti!“, afirma cu glas sugrumat deopotriva de furie si de durere Ion Vaduva, taran din Bradestii Batrini.
In jurul lui, glasurile nemultumitilor se ridica atitate.
„Am de la taica 78 de ari de pamint arabil si 12 de padure“, iese in fata Victoria Vilceanu. „Am facut si eu, ca toata lumea, cerere si pentru padure, si pentru arabil. Niciunde nu m-a trecut cu padurea. Si din toata suprafata nu mi-a dat decit 30 de ari de arabil. Sa zicem ca n-a avut. Da’ vecinului Paliu, care a avut exact ca mine, de ce i-a dat? Pentru ca e casier la primarie, de-aia?“, se stropseste taranca.
„A venit la mine Furtuna acum o luna“, povesteste Maria Buliga cum si ce i-a dat ei primaria. „M-a intrebat daca am padure. I-am zis ca am douazeci de ari. Bine, zice. Si-a notat ceva si-a plecat. Nu mi-a spus nici daca-mi da, nici daca nu-mi da. Si la fel ca la mine a facut si la cumnata-mea, Ana Buliga“.
„Lui Ion Raschitoare, de 80 de ani, i-a dat padure in capul gradinii altuia, iar in dreptul lui a pus pe altul. Pai cum sa se duca mosul ala sa-si ia lemne la capatu’ lumii? Nu era mai simplu sa-i dea la el? A vrut sa rida de batrinetea lui?“, se revolta si Ioana Chirca.
Multimea se infierbinta, iar glasurile taranilor seamana a vuiet.
„Io sint veteran de razboi si din pamintul pe care il aveam, nu mi-a mai dat nimic. Cica e in perimetrul Ocolului si sa ma duc sa ma judec cu ei“, zice cu voce tremurata Dumitru Zidaru, de 85 de ani.
„In ’90, din cauza actelor prost intocmite, primarul mi-a dat padurea altuia. Si dupa ce m-am dus sa tai lemn, m-a pus sa o dau inapoi. Am dat-o, ca nu era a mea, si am mincat si bataie, de parca as fi fost eu vinovat cu ceva. Bun, dar padurea mea? Unde e, ca nu mi-a mai dat nimic de-atunci?“, isi striga nemultumirea Ionel Cretu.
Din spatele lui ies si altii. Nicolae Strunoiu, Matei Paliu, Panora Cretu, Marin Dutu, Ion Nicola, Gheorghe Voda, Dumitru Voda, Victoria Nica, Marin Paciurea, Barbu Stelian. Toti furiosi, toti avind o singura dorinta: sa aiba lemnele care li se cuvin, cu care sa se incalzeasca la iarna. Si fiecare are dreptatea lui, pe care ar vrea sa i-o strige primarului in obraz, cu prima ocazie. Ca au avut padure si s-a taiat intre timp, ca n-au avut si a crescut pe locul arabil si dup-aia le-a luat-o Ocolul, ca si din asta pe care le-a dat-o n-au cum sa ia lemnele. Si nu pleaca pina nu vine primarul Mircea Burchel, sa le explice si lor, ca la prosti, ce-a facut. Si mai ales, de ce i-a napastuit pe ei, pe amariti, iar altora – doar cinci la numar -, tot din Bradestii Batrini, le-a dat padure buna, unde n-a avut neam de neamul lor si le-a dat-o pe toata la un loc, nu imprastiata, ca la ei.
„A facut separatism, asta e adevarul. Pai cum sa nu-i dea padure buna lui Ion Vaduva, care are circiuma, si la altii, care se au bine cu primarul? Pe astia i-a trimis unde e mai bine, la padurea boierului, in Plopu’ si Musat. Pe noi astelalti ne-a trimis la mama dracu’!… Si nici nu ne-a anuntat!“, striga taranii batind din picioare.
Primaria si ROMSILVA – soarecele si pisica
Ascuns in spatele biroului, Mircea Burchel ridica din umeri.
„Da, pai sigur, nimic nu le convine. Ce sa le fac eu, ce, e padurea mea? Daca asta am avut sa le dau?“.
Si ca sa fie mai convingator, il cheama in ajutor pe inspectorul Marin Furtuna, cu liste cu tot.
„Taranii nu cunosc nici legea, nici realitatea. Ce mi-a dat ROMSILVA le-am dat lor, conform Legii 18, care nu stipuleaza ca primesc pamintul pe vechile amplasamente“, spune primarul, gata sa explice realitatea.
„In 1993 s-a incheiat un protocol intre Primaria comunei Bradesti si ROMSILVA. Dar din cele 134 ha de padure, cite erau prevazute sa ni le dea, 40 ha, care figurau pe harta lor tot ca padure, erau de fapt maracinisuri. De aceea nu am avut padure sa dau taranilor. Eu tot duc tratative cu Consiliul Judetean Dolj sa facem schimb cu ROMSILVA: le dau cele 40 de hectare de maracini si-mi dau padure…“
In ceea ce priveste felul cum le-a impartit parcelele oamenilor, Mircea Burchel afirma cu mina pe inima: „Nu am nici o vina. Asa s-a putut. Si daca exista nemultumiti, sa mearga la ROMSILVA, la ocol. Ei raspund!“.
„Da, da, daca nu esti multumit, du-te, ma, la ei, sa-ti faca dreptate. Ce, sa ma dea pe mine in judecata? Pai cum sa-i anunt, sa-i intreb daca vor padurea? Ma refuzau toti si eu ce faceam? Pe mine ma forteaza prefectura sa dau padurile si eu sa-i las sa refuze“, explica Furtuna.
Lege aplicata si prost, si tirziu
La Ocolul Silvic Filiasi, situatia de la Bradesti nu pare deloc necunoscuta. Cu toata diplomatia insa, seful Ocolului, inginer George Velea, nici nu acuza, nici nu lamureste in vreun fel problema taranilor din catunul Almajel.
„Nu zic ca habar n-au, dar este destul de clar ca nu cunosc foarte bine legislatia“, spune Velea, referindu-se la membrii Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar, comisie din care fac parte Burchel si Furtuna. „Este adevarat ca toate cele 134 ha au fost date, conform Legii 18 din 1991, tuturor celor care au fost validati, cu suprafete de pina intr-un hectar. S-au dat grupuri izolate, parcele, fiecare cum a avut. Unde le-a dat este numai problema comisiei locale. Dar daca nu au semnat, nu cred ca li se pot viri pe git padurile“. Si parca aducindu-si aminte deodata, seful Ocolului Silvic Filiasi intreaba:
„Dar legea a intrat in vigoare de mult. La Bradesti de ce s-a pus in aplicare asa tirziu?“.
