Materii prime si auxiliare pentru fabricarea piinii si a produselor de panificatie, in cantitate totala de 59 de tone, in valoare de 386 de milioane de lei – verificate, abateri la 17 tone de faina pentru panificatie, in valoare de 113 milioane de lei, deficiente constatate in procesul de fabricatie, amenzi contraventionale, in valoare de 41 de milioane de lei, produse retrase de la comercializare. Acesta este bilantul controlului efectuat de inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Mehedinti privind respectarea prevederilor legale referitoare la fabricarea piinii si a produselor de panificatie.
Inspectorii OJPC Mehedinti au verificat, in ultimele doua saptamini, 18 agenti economici – producatori si comercianti de piine si produse de panificatie, dintre care 15 din Drobeta Turnu Severin si trei din mediul rural. „Cu ocazia controalelor efectuate, au fost descoperite abateri privind calitatea produselor, nerespectarea procesului tehnologic, faina necernuta la SC INDEX COM TRANS SRL si BURSEN SRL, din municipiu, abateri de informare-etichetare la materiile prime, in cazul a 17 tone de faina, in valoare de 113 milioane de lei, in cazul societatilor REGAL, MG PAN si EMA Com. Pentru parametri calitativi neconformi, 215 kilograme de piine, in valoare de 1,9 milioane de lei, au fost retrase de la comercializare“, a spus Alin Nistoran, inspector-sef la OJPC Mehedinti.
Amenzi de 41 de milioane de lei
Inspectorii de la Protectia Consumatorului au constatat la SC IDEX COM TRANS SRL conditii igienico-sanitare necorespunzatoare la producerea si transportul fainii si produselor de panificatie, precum si faptul ca sala de fabricatie avea peretii si tavanul afumate. La SC BURSEN SRL din Drobeta Turnu Severin, nu curgea apa calda, iar pavimentele erau cu resturi de mincare si tigari. De asemenea, s-au gasit muste si grupurile sanitare erau neigienizate la SC Sonmat Com SRL si SC Universal Service SA, ambele din municipiu, si SC Trainicia, din comuna Greci – Mehedinti. „In cazul a patru unitati de productie, a fost oprita temporar activitatea, pina la remedierea deficientelor, si au fost aplicate 15 sanctiuni contraventionale, in valoare de 41 de milioane de lei“, a spus Alin Nistoran.