22.9 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePersonalul medical traieste cu mentalitatea gresita ca sanatatea este gratuita

Personalul medical traieste cu mentalitatea gresita ca sanatatea este gratuita

Personalul medical traieste cu mentalitatea gresita de dinainte de 1989, potrivit careia serviciile medicale sint gratuite ori, din punctul de vedere al managementului sanitar, aceasta conceptie este daunatoare pentru ca serviciile sint foarte scumpe, iar pretul lor creste continuu, a declarat Radu Deac, secretar de stat in Ministerul Sanatatii si Familiei, prezent la Timisoara cu ocazia Conferintei internationale „Tehnici noi in medicina cardiovasculara“. „Sigur ca putem recunoaste ca banii in sanatate sint insuficienti dar, mai intii, trebuie ca fiecare manager de spital sa dovedeasca faptul ca si-a gestionat bine fondurile si apoi sa ceara bani mai multi“, a mai spus Deac. Directorii acelor spitale care vor putea face dovada argumentata a cheltuielilor efectuate vor primi bani la rectificarea bugetara, in schimb, nu vor fi acceptate cheltuieli mari fara justificare rationala, a mai spus secretarul de stat. „Nu este corect ca spitalele fara datorii sa primeasca mai putini bani din cauza unitatilor care au cheltuit nejustificat“, a adaugat Deac.

Secretarul de stat a precizat ca in bugetul local al spitalelor pe 2002 au fost cuprinse si cele aproape 6.000 de miliarde de lei reprezentind datoriile acumulate de unitatile sanitare in ultimii ani. Directorii spitalelor au obligatia sa tina cont de doua aspecte: calitatea serviciilor medicale, respectiv conditii hoteliere, hrana, act medical, instruirea personalului si dotari, precum si de relatia cost-eficienta. Managerii spitalelor din toate tarile dezvoltate ale lumii sint extrem de atenti la relatia cost-eficienta pentru ca, daca nu stiu sa gestioneze bine banii oricit de multi ar avea, unitatile tot ar fi expuse falimentului, a mai spus Deac. Potrivit secretarului de stat, asigurarea unui management de calitate presupune privatizarea anumitor servicii, reorganizarea unitatilor sanitare nerentabile si, acolo unde se impune, redistribuirea personalului, reducerea numarului de paturi, a zilelor de spitalizare si a numarului de internari. Aceste masuri vor fi luate la nivel national abia dupa ce se va termina evaluarea unitatilor sanitare care functioneaza in prezent in Romania si dupa ce autoritatile locale vor trimite Ministerului Sanatatii si Familiei propriile solutii pentru functionarea optima a spitalelor din zona respectiva. „Am cerut autoritatilor locale sa faca propriile evaluari ale unitatilor sanitare din zona si sa decida daca pot sustine financiar functionarea optima a acestora“, a mai spus Deac. Reforma spitalelor este o actiune dificila ce nu poate avea succes insa decit dezvoltind reteaua sanitara din amubulator, a conchis secretarul de stat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS