În articolul de faţă, mă voi referi la trei traducători români ai literaturii chineze. Sursele principale ale documentării mele au fost anumite interviuri sau evocări ale acestora, apărute în spaţiul public din ultimii ani din care mi-am îngăduit să preiau, într-o formă uneori parafrazată, o serie de declaraţii cu preocuparea de a păstra nota autenticităţii şi obiectivităţii.
i) Ileana Hogea-Velişcu a fost un distins profesor universitar şi sinolog care a lăsat posterităţii numeroase traduceri din literatura chineză în paralel cu zeci de manuale şi cursuri de predare/învăţare a limbii chineze. Dan Tomozei, un statornic prieten al Chinei, făcea următoarea remarcă: numele chinez al acestei personalităţi feminine, “Yang Ling” s-ar putea traduce mot-à-mot prin “frumuseţe delicată”, dar şi prin nuanţa mult mai plastică a “clinchetului de jad”.
Într-un articol comemorativ publicat la 17 decembrie 2022 Dan Tomozei evoca următoarele: “Se întâmpla cu două zile înaintea Crăciunului din 2014. Eram la câteva ore după ce am aterizat la Bucureşti când, potrivit celor stabilite încă pe când mă aflam la Beijing, am ajuns la uşa apartamentului doamnei Ileana Hogea-Velişcu, aproape de Piaţa Aviatorilor. Îmi promisese 30 de minute, care s-au făcut patru ore. Avea programate ore de meditaţii la limba chineză pe care le-a anulat succesiv. A fost o seară cât o întâlnire cu istoria Chinei, cu prietenul comun Nicolae Milescu-Spătarul, despre gânditorul Confucius, despre limba chineză şi detaliile care schimbă imagini şi forme, despre ce înseamnă <bobul de orez> în caracterul wang (rege, monarh, împărat) care astfel devine <yu>, adică jad. Au fost ore din eternitatea unui Om care a trăit pentru alţii, refugiat între miile de caractere chinezeşti dezvăluite prin cele doar 31 de litere ale alfabetului nostru. Fireşte, am stat la o ceaşcă de ceai, am lecturat împreună din Confucius, am desfăcut firul în patru, trezind spiritul Spătarului, lăsând picătura chinezească să aducă limpezime în neclarităţile care mă frământau, în efortul de a înţelege poporul chinez, cultura chineză, legăturile nevăzute care leagă atât de puternic secvenţe ale istoriei României şi Chinei.”.
Ilenei Hogea-Velişcu îi aparţine inter alia traducerea în limba română a celor mai importante maxime ale vieţii omului, aşa cum acestea au izvorât din gândirea lui Confucius: *“Tu eşti cel mai mare duşman al tău.”; *“Îngâmfarea este cea mai mare pierzanie a ta.”; *“Minciuna este ignoranţa ta cea mai mare.”; *“Pizma este cea mai mare durere a ta.”; *“Renunţarea este cea mai mare greşeală a ta.”; *“A te înşela pe tine însuţi şi a-i înşela şi pe ceilalţi este cea mai mare vină a ta.”; *“A te înjosi tu însuţi este starea ta sufletească cea mai jalnică.”; *“Agerimea este lucrul cel mai de admirat în viaţă.”; *“Deznădejdea este cel mai mare dezastru al tău.”; *“Sănătatea este cea mai mare avere a ta.”; *“Omenia este cea mai mare obligaţie a ta.”; *“Iertarea este cel mai mare dar al vieţii.”; *“Văicăreala este cel mai mare defect al tău.”; *“Binefacerea este cea mai mare consolare a vieţii.”.
ii) Florentina Vişan a desfăşurat o bogată activitate didactică în domeniul predării limbii chineze, care a început în 1971 la Şcoala Generală nr. 128 din Capitală unde timp de şapte ani dânsa a predat limba chineză copiilor din clasele primare şi gimnaziale. După aceea, din 1978 s-a aflat la Catedra de limba chineză a “Universităţii din Bucureşti” unde a avut nu doar o activitate didactică, dar şi una de cercetare ştiinţifică şi de traducere chino-română.
Florentina Vişan foto: fitralit.ro, Peter Sragher
Iată ce îşi amintea despre dânsa una dintre primele ei eleve, Luminiţa Bălan: “Am cunoscut-o încă din clasele primare când, ca proaspăt absolvent al Facultăţii de Limbi Străine din cadrul <Universităţii din Bucureşti>, a fost repartizată ca profesor de limba chineză la şcoala unde învăţam eu. Eram în clasa a II-a când am început să aflu despre sunetele melodioase ale limbii chineze, despre semnele misterioase cu care scriu chinezii, despre nenumăratele povestiri şi legende pe care ni le prezenta doamna profesoară. Era tânără, fermecătoare, veselă, plină de viaţă… Verva cu care ne împărtăşea ceea ce ştia, pasiunea pe care o avea pentru cultura chineză erau de-a dreptul electrizante. Nu puteai decât să-ţi doreşti să vină mai repede ora următoare, ca să afli mai multe lucruri despre o lume misterioasă şi fascinantă.”.
Fostei sale eleve şi viitoare colegă de catedră îi aparţin, de asemenea, aceste aprecieri referitoare la cariera universitară a Florentinei Vişan: “Multe dintre cursurile fundamentale precum cele de lingvistică chineză, filosofie chineză, antropologie chineză, literatură chineză, istoria mentalităţilor, teoria şi practica traducerilor ş.a. au fost iniţiate de Domnia Sa… Pe parcursul anilor în care a deţinut funcţia de director al Departamentului de Limbi Orientale din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, dânsa a pus bazele revistei Tradiţii în dialog în care se reunesc studii importante din sfera orientalisticii româneşti aparţinând profesorilor din departament, dar şi doctoranzilor. În postura de director al Şcolii doctorale de <Studii literare şi culturale>, funcţie pe care a deţinut-o vreme îndelungată, a contribuit la formarea unor tineri specialişti.”.
Florentina Vişan s-a afirmat ca o prestigioasă traducătoare a unor opere clasice şi contemporane chineze. Voi aminti câteva dintre lucrări: Analectele de Confucius; romanul Broaşte de Mo Yan; romanul Regele şahului de A. Cheng. În anul 1990 a văzut lumina tiparului sub semnătura sa volumul Trepte de jad. Antologie de poezie chineză clasică Shi. În acelaşi timp, Florentina Vişan a efectuat – individual sau în colaborare – traduceri ale unor studii scrise de diverşi sinologi europeni, e.g. Filosofia chineză de Max Kaltenmark; Istoria gândirii chineze de Anne Cheng; Istoria culturală a Chinei de C.P. Fitzgerald.
iii) Dinu Luca este cel mai tânăr din grupul traducătorilor români ai creaţiilor lui Mo Yan; în toamna anului 2012 când acel scriitor chinez devenea laureat al “Premiului Nobel pentru Literatură”, una din cărţile sale, intitulată Obosit de viaţă, obosit de moarte era tradusă de Dinu Luca şi se afla sub tipar. Dintre traducerile lui în limba română mai menţionez: Cartea despre Dao şi Putere de Lao Tzi; Sorgul roşu de Mo Yan; Lumea de orez de Su Tong.
Dinu Luca, foto: fitralit.ro
Într-un interviu publicat în anul 2016 Dinu Luca se referea la dificultăţile pe care le-a întâmpinat în calea realizării unei traduceri cât mai adecvate a operei lui Lao Tzi. “Una dintre acestea ţinea de poziţia traducătorului în cazul unui text atât de deschis ca Dao de jing – atât de mişcător, istoriceşte vorbind, atât de laconic, dar şi atât de <greu>, atât de încărcat de istorie comentarială şi hermeneutică nu numai în tradiţia chineză, ci şi în cea occidentală. Este vorba, desigur, de cuţitul măcelarului şi de imposibilul ascuţiş fără de grosime. Sau, dacă vreţi, de textură: o ţesem când aceasta lipseşte, <corectând> şi <suplimentând> alături de exegeza clasică şi, mai ales, de cea din prima jumătate a secolului al XX-lea? Tindem să o facem mai diafană (traducând rima, să zicem, cu riscul de a isca disonanţe şi deturnări) sau îi reprezentăm exact aşa-zisele asperităţi (căutând, de pildă, imposibile echivalenţe pentru regionalismele din Chu)? Cât netezim, cât nivelăm?”.
În ceea ce priveşte trecerea de la traducerea din limba chineză clasică la traducerea din limba contemporană, Dinu Luca exprima următoarea opinie: “Am tradus, publicând sau nu, şi din limba veche şi din cea contemporană, dar nu am simţit dificultăţi deosebite la trecerea de la una la alta. Textul clasic necesită, desigur, o disciplină anume în felul în care este abordat şi tratat, precum şi o atenţie specifică la nuanţe.”.
În finalul articolului meu, voi formula o judecată de valoare cu semnificaţie generală care se întemeiază pe multiple argumente clare şi solide. Consider că atât traducătorii români ai literaturii chineze, cât şi traducătorii chinezi ai literaturii române sunt Ambasadori sui-generis ai Chinei în România şi, respectiv, ai României în China. Misiunea lor nobilă merită deplina recunoaştere din partea noastră.
Consider că celor două categorii corelative li se potriveşte de minune acest aforism al scriitorului portughez, laureat al “Premiului Nobel pentru Literatură”, José Saramago (1922-2010): “Scriitorii fac literatura naţională, iar traducătorii fac literatura universală”.
Autor: Dan Mihai Bârliba
