În cel mai recent număr (octombrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Ion Popescu-Brădiceni îi aduce, la opt decenii de existență, un omagiu criticului și istoricului literar Eugen Negrici, sub titlul ”De la poetică la hermeneutică: contribuția lui Eugen Negrici la critica literară contemporană” (semnatarul articolului i-a fost acestuia ucenic, pe vremea când era decan și prodecan).
Lăsând în urmă inevitabila emoție a tratării unui subiect atât de particular, autorul se concentrează asupra relevării unor aspecte esențiale ale operei acestuia, arătând că ”reputatul teoretician optase deja pentru dialogul polemic pus în slujba redescoperirii valorilor literaturii române pe toată evoluția ei”.
O teză desprinsă din analizele magistrului este că ”Operele, astfel, niciodată nu sunt, ci doar transpar în procesul lecturii, cititorul fiind doar stăpânul lor vremelnic”, precum și că ”lectura devine activă, complementară creației, consecința constând în faptul că un text deloc literar ca intenție poate dobândi prin reconvertirea semnificativă și expresivă un asemenea rost beletristic”.
”În cele din urmă, ceea ce rămâne esențial din lecția lui Eugen Negrici nu este doar construcția teoretică a „expresivității involuntare”, ci invitația la o atitudine critică vie, neliniștită, deopotrivă lucidă și creatoare”, concluzionează I.P.B. în analiza domniei sale.
O cronică a Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2025, propune Carmen Manea, oferind cititorului o mostră de jurnalism cultural de calitate.
După cum se arată în debut, ”Festivalul a inclus 100 de concerte grupate în 7 serii, care au oferit iubitorilor de muzică o diversitate stilistică remarcabilă. Capitala României s-a transformat într-o scenă mondială a muzicii clasice, unde au fost invitați să cânte 4.000 de muzicieni din 28 de țări.”
Un succint istoric al Festivalului este completat de date relevante despre actuala ediție a evenimentului, unul de mare tradiție și cu rezonanță aparte.
Aflăm că ”organizatorii au oferit în acest an, în cadrul ediției a XXVII-a a evenimentului, un ciclu complet al lucrărilor lui George Enescu”.
Portretul literar al lui Gib I. Mihăescu, scriitor de talent și veșnic căutător al tainelor eternului feminin, ne este oferit de Mihai Caba sub titlul ”Gib I. Mihăescu – neuitatul scriitor interbelic”.
Oferind cititorului ”o lectură atrăgătoare, captivantă prin luciditate și viziune”, talentatul prozator cu un destin tragic (a sfârșit la doar 41 de ani, răpus de tuberculoză) a atras deopotrivă atenția criticilor și a exegeților.
”Maestru al nuvelei, unul dintre cei mai mari nuveliști ai scrisului românesc de după război, Gib Mihăescu stăpânește o complexă recuzită de introspecție psihologică a personajelor”, scria Șerban Cioculescu, în timp ce Nichifor Crainic opina: ”Gib Mihăescu nu seamănă cu niciun înaintaș și cu niciun contemporan, originalitatea lui constând în inconștientul dinamic din oceanul căruia se ridică la suprafața vieții monștrii pasiunilor”.
O poezie amară, tristă, deși cu aceleași trimiteri metafizice cu care ne-a obișnuit semnează Doina Drăguț sub consacratul generic ”Jocul minții”. Existența pe Pământ, este, desigur, învăluită de mister atât timp cât nu avem acces deplin la tainele ei (”scăpați dintr-o lume/a tenebrelor/care ne fusese impusă/și părea definitivă/am fost proiectați/la întâmplare”). Însă viața terestră îi pare poetei una dezamăgitoare, plină de tristețe și de dizarmonie: ”Speram să fie cu totul altfel/intuiam plini de speranță/un luminiș” (…) acum ne-am dezmeticit/dar continuăm/ să ne zbatem/și să ne prăbușim/în noi înșine”. Existența este fadă, lipsită de sens dacă nu este pigmentată cu trăiri autentice: ”purtăm cu noi/gânduri goale/într-o lume fără rost”. Strivit de ”Jungla realității”, omul ”devine o durere/și își caută cu privirea/un punct de sprijin/în chemarea/îndepărtată/a dangătului de clopot”.
Un foarte interesant eseu religios despre crucea creștină și simbolistica aferentă semnează Al. Florin Țene, sub titlul ”Crucea creștină – simbolul trupului omului îmbrățișând necuprinsul”.
În viziunea autorului, ”Orizontala crucii, care leagă estul de vest, exprimă dimensiunea istorică, socială și relațională a ființei umane. Este planul întâlnirilor, al fraternității, al solidarității. Verticala, care urcă din pământ spre cer, este planul contemplației, al rugăciunii, al unirii cu divinul”. De fapt, nu este doar o viziune, ci un concept bine argumentat, potrivit căruia ”Crucea devine locul de intersecție al două drumuri: cel al omului către semeni și cel al omului către Dumnezeu”.
Mai mult, semnatarul materialului opinează: ”Crucea, în viziunea mea, nu este doar semnul biruinței creștinismului, ci și al martirajului iubitor”.
La care se adaugă o observație foarte interesantă: ”În spațiul ortodox, crucea este purtată la piept, înălțată pe biserici și așezată pe morminte – adică în toate momentele cardinale ale vieții”. Așa este. Nimic din existența noastră, de la naștere până la moarte și dincolo de aceste ”borne” învăluite în misterul transcendentului, nu iese de sub semnul crucii. Decât dacă o îndepărtăm de bunăvoie.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale pictoriței române Florica Ionescu, căreia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Nicolae Mareș, Gheorghe Duca, Constantin Miu, Petru Ababii, Mircea Popa, Costel Stancu, Marin I. Arcuș, Mădălina Virginia Antonescu, Vasile Moga, Baki Ymeri, Lucia Cosmina Vlad, Zeljka Avric, Mircea Dorin Istrate, Camelia Suruianu, Constantin E. Ungureanu, Ion M. Ungureanu, Gelu Dragoș, Corina Potcovaru, Ioan Voicu, Viorel Cojocaru, Victor Iosif, Lucian Ciuchiță, Livia Ciupercă, Constantin Necula, Camelia Oprița, Vera Horvat, Florentin Smarandache, Puiu Răducan, Corneliu Vasile.
Autor Mihai Gîndu
