S-a nascut in Italia, acolo unde se angajasera parintii. La doua luni a fost adusa in tara, la bunici. In Cârna. Acum este o sinistrata de numai un an si jumatate.
Federica are un an si jumatate. S-a nascut in Italia, la Brescia, acolo unde plecasera parintii, Catalin Tomita, de 24 de ani, si sotia sa, Ana-Maria, sa munceasca. Data fiind situatia – tinerii lucrau zi-lumina ca sa strânga cât mai multi bani si sa se intoarca acasa, unde sa-si incropeasca o gospodarie frumoasa – la numai doua luni, fetita s-a intors in tara. A adus-o Catalin, la parinti. In Cârna.
„Nu puteam avea grija de ea“, spune barbatul, mângâind obrazul copilului. „Poate ca nu era momentul sa avem un copil, dar daca tot ni l-a dat Dumnezeu, ce sa fi facut? L-am pastrat, doar era al nostru. Am adus-o pentru o perioada, pâna reuseam sa câstigam cât de cât, sa o putem creste cum trebuie“.
Federica a ramas asadar la bunici, la tara. Smulsa de la sânul mamei, fetitei nu i-a fost usor. Parintii lui Catalin au incercat insa sa-i ofere dragostea parinteasca, incercând in fel si chip sa nu o lipseasca de lucrurile marunte, dar atât de necesare unui prunc. Nici tinerilor soti nu le-a fost usor. Plecati intre straini, departe de fetita lor, Catalin si Ana-Maria au indurat toata pribegia cu un singur gând – sa se intoarca acasa pregatiti sa-i ofere copilului o viata frumoasa. Telefoane, scrisori si chiar vizite – atunci când s-a putut – doar acestea le-au mai alinat dorul in ultimul an.
Vizita tatalui a devenit un cosmar
Când a venit acasa, la Cârna, inainte de Paste, Catalin s-a gândit ca va fi o vizita ca toate cele dinainte: sa stea câteva zile cu parintii, de Sfintele Sarbatori, sa le aduca bani si haine pentru cea mica si, bineinteles, sa nu se dezlipeasca o vreme de Federica. Din nenorocire, „vacanta“ barbatului a devenit un adevarat cosmar.
„Chiar a doua zi dupa ce am ajuns a venit potopul. Am urcat fata si parintii in caruta si i-am dus la niste oameni, sa doarma. Iar eu am stat zile in sir carând saci pe dig…“, spune Catalin.
Desi trebuia sa plece demult in Italia – patronul l-a sunat de nenumarate ori amenintând ca nu-l mai primeste la serviciu – Catalin nu s-a putut rupe de ai lui nici pâna astazi, la o luna dupa ce apele au facut prapad in sat. Sta in Goicea, cu fata, parintii si alte trei familii, in casa unui cetatean care a acceptat sa-i gazduiasca. Astazi, Catalin si Federica sunt sinistrati, la fel ca alte sute de oameni pe care apele i-au lasat pe drumuri.
„Ce sa fac acum? Toti banii cu care am venit nu pot scoate apa din sat si ridica la loc casa! Am crezut ca n-o sa mai stam mult in Italia. Acum plec, muncesc inzecit si fac alta. Am de ales?!“, da din umeri barbatul, strângându-si fetita in brate.
In doua saptamâni – cel mult – Catalin va pleca. Situatia de acum nu o poate schimba – recunoaste cu strângere de inima. Si sa stea asa, cu mâinile-n sân, asteptând ajutoare si pomana autoritatilor, nu foloseste nimanui. Asa ca mai bine se intoarce in Italia, cu toata grija pe care o lasa in urma. Este singurul ajutor pe care il poate da familiei. Pâna una-alta, insa, mai sta cu Federica, sinistrata lui draga, de numai un an jumate…
