Polițiști din Segarcea au fost sesizați, în noaptea de 27- 28 septembrie, în jurul orei 01.15, prin SNUAU 112, de către un bărbat de 30 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, pe strada Câmpului din Segarcea, a izbucnit un incendiu.
Echipa operativă din cadrul Poliției oraș Segarcea ajunsă la fața locului a stabilit faptul că imobilul aparține lui Buzduceanu Silviu, de 68 de ani, iar pe fondul unui conflict spontan, Stoica Alexandru, de 48 de ani, din comuna Cerăt, a pătruns fără drept în locuinţa acestuia, l-a agresat fizic, iar apoi a incendiat două camere.
În urma incendiului au ars mai multe bunuri și obiecte din interiorul imobilului în valoare de aproximativ 15.000 lei, fără a rezulta victime.
Astfel, în baza probatoriului administrat în cauză de polițiști s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectul de 48 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, violare de domiciliu și distrugere, totodată fiind luată măsura reţinerii acestuia pe o perioadă de 24 ore.
Stoica Alexandru a fost introdus în arestul inspectoratului, urmând ca astăzi să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Doljean reținut de polițiști pentru lovire, violare de domiciliu şi distrugere
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei