14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎncă un eşec la concursul de soluţii pentru modernizarea Căii Eroilor

Încă un eşec la concursul de soluţii pentru modernizarea Căii Eroilor

Masa Tăcerii, componentă a Ansamblului „Calea Eroilor”
Masa Tăcerii, componentă a Ansamblului „Calea Eroilor”

A doua încercare a Primăriei Târgu Jiu de a organiza un concurs de soluții pentru modernizarea Căii Eroilor s-a soldat cu un nou eșec. Nici un proiect nu a fost depus până acum în vederea modernizării zonei Ansamblului „Calea Eroilor“, deși termenul până la care cei interesați puteau veni cu soluții a expirat miercuri după-amiază, la ora 15.00. Reprezentanții municipalității au anunțat că, de data aceasta, la concursul de soluții pot participa și persoane din afara județului, însă nici așa nimeni nu s-a înscris în această competiție. Potrivit Laviniei Trușcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, concursul de soluții pentru reabilitarea Căii Eroilor va fi organizat încă o dată. Municipalitatea vrea să atragă fonduri europene în baza acestui proiect.
„Nu s-a depus nici un proiect pentru concursul de soluţii. A fost ultima zi. Concursul se va relua, deşi noi speram să nu se ajungă în această fază“, a declarat Lavinia Truşcă. Primăria Târgu Jiu mai organizat, în urmă cu mai multe luni, un concurs de idei pentru modernizarea Căii Eroilor, însă nici atunci, concursul nu a avut succesul aşteptat de autorităţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS