33.6 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalFostul deputat, Cătălin Voicu, urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu

Fostul deputat, Cătălin Voicu, urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu

Procurorii DNA au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi extinderea urmăririi penale faţă de fostul defostul deputat  Voicu Cătălin, pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu;

Potrivit procurorilor, în perioada 2004-2005, suspectul Voicu Cătălin, în calitate de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat, a intervenit în mai multe rânduri pe lângă funcţionari din cadrul ELECTRICA S.A., ELECTRICA SERV S.A. și respectiv funcționari din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, pentru ca o firmă să fie favorizată în relaţia cu aceste societăți comerciale, dar și cu SISE Moldova şi respectiv SISE Muntenia Nord, în cadrul unor proceduri de achiziţie publică cu privire la produse/materiale de protecţie a muncii.Concret, suspectul a solicitat acestora acordarea de contracte firmei respective, pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare aveau astfel de produse pe stoc, peste necesar şi la preţuri supraevaluate, achiziționate de la acelaşi furnizor.

Ca urmare a intervenţiilor fostului deputat, a fost produs un prejudiciu total de 61.802.997.320 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS