36.8 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateIoan Mircea Pașcu a fost ales coordonatorul pentru securitate și apărare al grupului S&D

Ioan Mircea Pașcu a fost ales coordonatorul pentru securitate și apărare al grupului S&D

Europarlamentarul social-democrat, Ioan Mircea Pașcu, a fost ales,  ieri, la Strasbourg, coordonatorul grupului S&D pentru securitate și apărare, informează agerpres.ro.
Europarlamentarul va participa în această calitate la definirea poziției grupului S&D pe toate problemele privind politica externă precum și cele din domeniul securității și apărării.
„Având în vedere că amenințările de securitate tind să devină din ce în ce mai complexe și să se apropie și mai mult de Uniunea Europeană, cred că trebuie să acordăm atenția cuvenită politicii noastre comune de securitate și apărare. Voi contribui la realizarea acestui obiectiv împreună și solidar cu europarlamentarii S&D, membri în Comisia pentru afaceri externe (AFET) și în SEDE”, a declarat Ioan Mircea Pașcu în cadrul reuniunii.

El a adăugat că prioritățile sale includ promovarea agendei S&D în domeniul securității și apărării, o alocare justă și corectă a rapoartelor și timpului de intervenție în reuniunile plenare, pentru colegii, promovarea necesității unei noi strategii de securitate a Uniunii Europene, promovarea cooperării dintre UE și NATO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS