25.3 C
Craiova
joi, 3 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalCraiova: Autorul unui dublu asasinat prins după trei ani de cercetări

Craiova: Autorul unui dublu asasinat prins după trei ani de cercetări

Poliţiştii doljeni au introdus ieri în arestul inspectoratului un tânăr, de 22 de ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată, fapte comise în cursul anului 2011.

Colectivul de poliţişti de investigaţii criminale şi specialişti criminalişti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi cu exploatarea informaţiilor deţinute de poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Cerăt au fost desfăşurate activităţi specifice de investigare, cercetare şi biocriminalistice (cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică) în urma cărora a fost identificat Ciprian Stan, de 22 de ani, din comuna Cerăt, judeţul Dolj.

Din cercetări s-a stabilit faptul că acesta, în noaptea de 15 – 16 octombrie, a pătruns în locuinţa lui Ştefan Ciucă, de 82 de ani, şi Ioana Chichea, de 81 de ani, din Cerăt, cu intenţia de a sustrage bunuri şi sume de bani, însă a fost surprins de victime, iar pentru a-şi asigura scăparea le-a aplicat mai multe lovituri cu un ciomag și ulterior cu un cuțit, astfel sustrăgându-le şi suma de 10.000 de lei.
În baza probatoriului administrat, în data de 14.05.2014, procurorul de caz a pus în mişcare acţiunea penală şi a propus instanţei de judecată competente emiterea mandatului de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Ciprian Stan, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată. La data de 22 mai a fost pus în urmărire la nivel naţional şi s-au făcut demersuri pentru solicitarea urmăririi internaţionale întrucât poliţiştii deţineau date şi informaţii că ar fi părăsit teritoriul României.

Suspectul a fost extrădat pe 2 iulie din Franţa şi preluat de poliţiştii doljeni, iar magistraţii Tribunalului Dolj au confirmat mandatul de arestare preventivă, fiind astfel încarcerat în arestul inspectoratului.
Ieri, poliţiştii doljeni împreună cu procurorul de caz şi suspectul s-au deplasat la locul faptei unde a fost făcută reconstituirea, cel în cauză recunoscându-şi fapta.
Activităţile specifice desfăşurate au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii – Direcţia Judeţeană Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS