25.6 C
Craiova
sâmbătă, 13 septembrie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriPrețul gazelor românești va crește cu 143 % în următorii doi ani

Prețul gazelor românești va crește cu 143 % în următorii doi ani

Prețul gazelor de producție internă va crește cu 143% în următorii doi ani, potrivit calendarului de liberalizare a pieței gazelor, ceea ce înseamnă că, pentru consumatorii industriali, prețurile finale vor fi majorate cu 72%, informează agerpres.ro, citând o declaraţie a lui Valeriu Binig, director în cadrul companiei de consultanță Deloitte.

Estimările sunt cuprinse în studiul „Evaluarea strategică a impactului liberalizării pieței gazelor naturale asupra consumatorilor industriali din România”, realizat de compania de consultanță Deloitte, la cererea CONPIROM.

„Calendarul de liberalizare asumat de autoritățile române este unul agresiv, ce prevede o creștere de 143% a prețului gazelor indigene în următorii doi ani pentru consumatorii non-casnici, ceea ce generează presiuni și riscuri pentru orice industrie implicată. Considerând că prețul de import și ponderea importurilor rămân aceleași, creșterea prețului final va fi de 72% în următorii doi ani”, a precizat Binig.

Potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Energie, în luna martie, consumatorii industriali utilizează 28% gaze de import, restul fiind de producție internă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS