Sunt zeci de oameni în Craiova care nu au un acoperiş deasupra capului. Sunt oamenii străzii, pe care îi privim cu nepăsare. Singurul adăpost pentru cei fără locuinţă, din sud-vestul Olteniei, patronat de Mitropolia Olteniei prin Asociaţia „Vasiliada“, are o capacitate de 52 de locuri şi adăposteşte deja 55 de persoane care au nevoie de ajutor. Tot aici vin şi femeile, însoţite de copii, fugite de acasă de teroarea bătăilor şi umilinţelor, deoarece nu există un centru destinat lor. Iarna de-abia a început, zăpada, viscolul şi temperaturile extrem de scăzute sunt anunţate, iar soluţii de cazare nu există…
Vă prezentăm doar trei poveşti de viaţă, dramele unui copil abandonat şi ale unor oameni rămaşi fără tot ce au adunat o viaţă şi care, împreună cu copiii lor, aşteaptă ajutorul nostru.
Are 24 de ani. A fost un copil instituţionalizat. Părăsită pe când era bebeluş şi crescută într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, Ileana Nae a locuit timp de mai mulţi ani pe străzi. La împlinirea vârstei de 18 ani, nefiind înscrisă la nici o formă de învăţământ, a trebuit să-şi împacheteze cele câteva lucruri pe care le avea şi să plece. „Îi rugam pe asistenţii sociali de la Direcţia Copilului să îmi prezinte familia. În fiecare an asta era dorinţa pe care le-o adresam. Când am împlinit 16 ani, au reuşit să îmi îndeplinească dorinţa. Aşa am aflat că familia mea locuieşte într-un cartier din Constanţa şi am plecat însoţită de un asistent social să îi cunosc. Am descoperit nişte oameni cu care nu aveam nimic în comun, care aveau viaţa şi grijile lor. Nu le-am cerut nici o explicaţie de ce m-au părăsit şi am decis că locul meu este departe de ei. Norocul meu este cu acest adăpost, unde am un acoperiş deasupra capului, o masă caldă şi un sfat şi sprijin în caz de nevoie. Am reuşit să îmi găsesc de muncă, într-o spălătorie şi la o firmă, la sortat de peturi. Nu reuşesc însă să câştig suficienţi bani pentru a mă întreţine, pentru a locui cu chirie“, a povestit tânăra.
La cei 58 de ani pe care îi are, Maria locuieşte împreună cu fata ei cu dizabilităţi, de o perioadă de timp, în Centrul Social „Sfântul Vasile“. Are o poveste tristă şi nu întrevede nici o posibilitate de schimbare în bine a vieţii lor. „Am pierdut tot ce aveam. Am vândut apartamentul pe care îl aveam în Craiova pentru a mă muta în Balş, ca să fiu mai aproape de cea de-a doua fiică a mea, care s-a căsătorit acolo. Am cumpărat un apartament, care s-a dovedit a fi ipotecat… A venit banca şi ne-a dat afară, iar eu am ajuns cu fata cu handicap gradul II în stradă. Am două valize cu haine şi trei tablouri ale părinţilor mei. Atât. Am 58 de ani şi jumătate, am muncit timp de 20 de ani la CFR, de unde am fost dată afară în momentul disponibilizărilor. Aş vrea să mă pensionez, însă cei de la Casa de Pensii mi-au spus că nu am dreptul, aş vrea să muncesc, însă nimeni nu mă angajează. Singurul venit pe care îl avem sunt 230 de lei, bani pe care îi primesc pentru fata cu handicap“, a povestit femeia.
Trei copii cu vârste cuprinse între patru şi nouă ani împreună cu părinţii lor au devenit şi ei locatari ai adăpostului pentru oamenii străzii, după ce casa le-a ars din temelii din cauza unui scurt-circuit. „Aveam casă pe strada Brestei. Într-una din zile am plecat la piaţă, iar când ne-am întors am mai găsit doar zidurile locuinţei. Atât, restul arsese. Singura explicaţie pe care am primit-o de la pompieri a fost aceea că frigiderul, singurul aparat care era în priză, a provocat nenorocirea. Copilul cel mic este la grădiniţă, iar fetele mai mari la Şcoala nr. 16. Eu nu am serviciu, singura sursă de venit sunt alocaţiile copiilor şi banii pe care reuşeşte să îi mai facă soţia, care munceşte cu ziua, atunci când este solicitată. Nu avem nici o soluţie, trăim o mare nenorocire. Nu ştiu ce o să facem şi cât o să poată şi cei de la acest adăpost să ne ţină… Mi-e groază, este cumplit să îţi priveşti copiii şi să ridici din umeri. Să aştepţi o minune… Singura soluţie pentru noi ar fi o locuinţă socială, însă având în vedere că nu avem venituri, mă îndoiesc că vom primi“, a povestit Gheorghe Vaniel, tatăl copiilor.
beneficiarii adăpostului
Centrul social pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile“ din Craiova, patronat de Mitropolia Olteniei prin Asociaţia „Vasiliada“, şi-a luat toate măsurile pentru a-i primi în sezonul rece pe oamenii străzii. În cadrul acestui centru, beneficiarii primesc găzduire, hrană caldă, asistenţă medicală, îngrijire, dar şi consiliere spirituală, sprijin în vederea obţinerii unor documente de identitate sau de stare civilă, mediere în vederea găsirii unui loc de muncă. Toţi cei care au bătut la uşa acestui adăpost au primit haine curate, o masă caldă şi un pat în care să se odihnească. La nivelul Craiovei însă, situaţia este alarmantă, având în vedere că vine iarna şi acest adăpost este deja ocupat la capacitate maximă. „Din ianuarie până în prezent am avut peste 90 de persoane care au trecut pragul adăpostului. Nu de puţine ori am avut surpriza ca la noi să ajungă cu ambulanţa sau aduse de poliţie şi persoane din alte judeţe. Am încercat, pentru vârstnici, să găsim o soluţie. Am cerut sprijinul angajaţilor Centrului pentru persoane vârstnice din Craiova, unde am reuşit să internăm opt persoane. Mai avem în prezent patru persoane cu vârste cuprinse între 60 şi 70 de ani, pentru care încercăm să găsim aceeaşi soluţie. Din nefericire, pentru că nu există nici un adăpost pentru femeile abuzate, la noi ajung şi mame însoţite de copii, fugite de acasă din cauza violenţei soţilor. Avem, în prezent, o mămică împreună cu doi copii, şi încă una, care a venit în aceste zile, cu patru copii. Avem, în total, 15 copii în centrul nostru, fie însoţiţi de familii, fie foşti copii instituţionalizaţi ieşiţi din sistem… Ne aşteptăm însă să apară noi solicitanţi, avem saltele pregătite pe care le vom pune în caz de necesitate în dormitoarele mari ale centrului“, a menţionat părintele diacon Sorin Pârvănescu, coordonatorul Centrului „Sfântul Vasile“.
Potrivit reprezentanţilor acestui centru, a fost pusă în discuţie mansardarea adăpoostului pentru mărirea capacităţii, însă nu a fost găsită încă o modalitate în acest sens.
Nu toţi cei care bat la uşa centrului sunt cazaţi pentru perioade îndelungate, deoarece regulamentul impune prezenţa la anumite activităţi, al căror scop este reintegrarea socio-profesională a beneficiarilor. Sunt oameni care nu suportă restricţii, obişnuiţi să trăiască după propriile reguli, sau persoane provenite din sistemul instituţionalizat care au fost totdeauna dependente de cineva. „Am oferit cursuri de recalificare pentru tineri, iar 11 din ei au reuşit să îşi găsească un loc de muncă. Este foarte dificil, deoarece cei mai mulţi dintre beneficiarii noştri sunt tineri care nu au nici o pregătire“, a adăugat coordonatorul centrului.
Centrul social „Sfântul Vasile“ din Craiova este administrat, în baza unui parteneriat, de Arhiepiscopia Craiovei, prin Asociaţia „Vasiliada“, şi Primăria Craiova. A fost dat în folosinţă în anul 2009, fiind singurul aşezământ din zona noastră destinat persoanelor fără adăpost.
