27.8 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocal„Noaptea Cercetătorilor“, în 300 de oraşe europene

„Noaptea Cercetătorilor“, în 300 de oraşe europene

Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS) vor fi prezenţi, pe 27 septembrie, în Craiova, la „Noaptea Cercetătorilor“. În cadrul evenimentului, al cărui scop este să promoveze cercetarea în rândul publicului larg, cercetătorii ISS vor purta participanţii într-o călătorie de la macro la micro-cosmos, invitându-i să observe obiecte cereşti printr-un telescop, dar şi cum arată emulsiile nucleare printr-un microscop. Timp de câteva ore, ştiinţa va evada din laboratoare în centrul Craiovei, acolo unde publicul va avea parte şi de experimente spectaculoase, conferinţe despre marile mistere ale Universului şi concursuri cu premii. „Noaptea cercetătorilor“ se organizează simultan în 300 de oraşe din ţările Uniunii Europene, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin fondurile FP7. Evenimentul din România este coordonat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babes Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Craiova, precum şi Institutul de Fizică Atomică, Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei şi Institutul de Ştiinţe Spaţiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS