Oamenii curajoşi sunt greu de întâlnit, dar medicii curajoşi, şi mai greu. Pentru că, activând într-un sistem piramidal în care dependenţa de superiorul ierarhic este foarte mare, un medic are multe de pierdut atunci când îndrăzneşte să spună lucrurilor pe nume.
Cu atât mai uimitoare a fost sinceritatea blândă a Florentinei Matei (foto), până în aprilie 2013 unul dintre medicii geriatri ai Institutului „Ana Aslan“. Îndrăzneala ei are însă o explicaţie: cu doar câteva săptămâni înainte de întâlnirea noastră, Florentina Matei a decis să-şi dea demisia din sistemul sanitar de stat.
Florentina Matei este absolventa Facultăţii de Medicină şi a Facultăţii de Chimie din Bucureşti. A lucrat ca medic specialist geriatru în ambulatoriul din Bucureşti al Institutului „Ana Aslan“. Începând cu 2009 a devenit medicul-şef al acestei policlinici până în aprilie 2013, când şi-a dat demisia, părăsind sistemul sanitar de stat. Începând cu mai 2013, lucrează într-un spital privat din Bucureşti.
„MENTALITATEA
DE A-L PROTEJA
PE CEL PUTUROS“
„Povestea mea începe în anul 2008, atunci când policlinica de geriatrie din Bucureşti trebuia să fie desfiinţată şi, probabil, transformată într-un sediu de partid sau spital de lux. Mi se părea absurd ca singura policlinică de geriatrie din ţară să fie desfiinţată. Ne-am bătut atunci cu sistemul. A fost o luptă pe viaţă şi pe moarte. Ministerul deja semnase actele de desfiinţare a policlinicii şi de mutare a întregului personal către spitale. Am depus memorii la toate forurile posibile, a venit corpul de control al primului-ministru şi a făcut o anchetă.
Am avut norocul că aceia care au venit au fost nişte oameni corecţi şi, în raportul corpului de control al primului-ministru, au fost prezentate toate abuzurile pe care managerul de la vremea respectivă le făcuse în Institutul „Aslan“. Am făcut apoi un rezumat în limba engleză, după raportul corpului de control, şi l-am trimis la câteva ambasade, de unde a fost scos la suprafaţă în media până când l-au demis pe manager.
Un an mai târziu, în 2009, am ajuns medic şef al policlinicii, propusă de colegele mele. Am sperat că voi putea face o rentabilizare financiară a policlinicii pentru că aşa-zisul motiv pentru care se dorea desfiinţarea era că nu este rentabilă financiar. Dar în sistemul medical românesc sunt foarte mulţi oameni care stau degeaba şi există această mentalitate de a-l proteja pe cel puturos: poate are o pilă sau e nevasta nu ştiu cui sau cine ştie ce spate are.
Prima dată când am reclamat situaţia de la policlinică, în 2008, s-a dovedit că am avut dreptate. Raportul corpului de control al primului-ministru a confirmat ce spuneam şi s-a schimbat managerul. Nu fusesem nebuna aia reclamagioaică, ci chiar avusesem dreptate. Sunt convinsă că şi acum, în 2013, am dreptate, dar probabil că managerul de acum are un sprijin politic mai puternic. Sau poate că eu nu m-am mai luptat suficient.
Am avut pretenţia ca banii publici să fie dirijaţi în sensul eficientizării economice a policlinicii. De ce să plăteşti oameni care nu muncesc? De ce să faci investiţii care nu-ţi aduc profit? Dar se pare că am fost foarte naivă să doresc asta. A învins protejarea leneşilor şi comoditatea românului din sistemul de stat, care poate să moară de foame, numai să nu muncească.
SELECŢIA MEDICILOR
ÎN SPITALE NU SE FACE ÎN FUNCŢIE DE VALOAREA LOR
Campania împotriva medicilor este nedreaptă pentru majoritatea medicilor pe care îi cunosc eu. Însă, orice breaslă are şi oameni mai puţin morali. Din cauza lor, un pic, un pic, campania asta este totuşi îndreptăţită pentru că triajul profesional al medicilor în spitale, acolo unde ajung cele mai grave cazuri, nu se face corect, în funcţie de valoare sau de vocaţie. Într-un spital de urgenţă, unde diferenţa dintre viaţă şi moarte este de o secundă, trebuie să fii un profesionist desăvârşit.
Funcţionează, cel puţin pe vremea mea funcţiona foarte bine, sistemul de relaţii, de pile. Se vehiculau chiar şi nişte sume. Când am dat eu examenul de specialist am luat cea mai mare notă, dar la examenul pe post, cu aceiaşi concurenţi, am luat cea mai mică medie. După mulţi ani am avut confirmarea că examenul acela nu a fost corect.
Nu am regretat după aceea faptul că nu am lucrat în spital şi că Dumnezeu m-a adus în policlinică pentru că acolo am avut şansa să văd circa 100 de pacienţi noi în fiecare lună şi asta mi-a oferit mult mai multe satisfacţii profesionale decât în spital.
Dar la noi, triajul medicilor nu se face după valoarea lor. De aceea, cei mai valoroşi medici ai noştri pleacă în străinătate. În medicină este o crimă să nu ai o treaptă a valorii.
DACĂ NU AŞ FI PRIMIT UN PLIC, NU AŞ FI PUTUT SUPRAVIEŢUI
CU SALARIUL OFERIT
DE STATUL ROMAN
Dacă nu aş fi primit vreodată un plic, probabil copiii mei ar fi avut de suferit sau eu nu aş fi putut să supravieţuiesc cu salariul oferit de statul roman. Pentru mine, satisfacţia omului simplu este cu mult mai valoroasă decât un plic cu bani.
Între noi fie vorba, dacă într-o zi primeam mai multe plicuri, nici nu ştiam cine mi-a dat şi câţi bani mi-a dat. Şi nici nu mă interesa. Căci să condiţionezi actul medical e o crimă. Pentru că boala nu alege şi foarte bolnavi pot fi şi cei săraci.
Gândiţi-vă că toţi sfinţii care au fost doctori erau săraci. Eu m-am născut pe 1 iulie, când este ziua sfinţilor doctori Cosma şi Damian fără de arginţi. Medicina e o vocaţie, nu o faci pentru bani. Dacă nouă, medicilor, ni se oferă un plic, acesta este un ajutor pentru a putea să supravieţuim. Dar să condiţionezi pacientul este o crimă. E o mare diferenţă între a condiţiona şi a primi un plic.
MERGEŢI ÎN SPITALELE UNIVERSITARE ŞI VEŢI VEDEA STUDENŢI CARE STAU ŞI PIERD VREMEA
Şcoala medicală românească a scăzut din punctul de vedere al calităţii şi performanţei. Defectul nu este la absolvenţi, defectul este la cei care au intrat în catedre să-i pregătească pe aceşti absolvenţi. Unii profesori sunt remarcabili, alţii nu, dar global, fără să nominalizez, şcoala medicală a decăzut foarte mult.
Ce-i mai greu pe lumea asta? Să înveţi. Ce-i mai greu decât să înveţi? Să-l înveţi pe celălalt. Şi chiar dacă dascălii ar fi buni, din cauza suprasolicitării şi a sistemului, ei îşi văd mai degrabă de medicină.
Mergeţi în spitalele universitare şi veţi vedea studenţi medicinişti care stau pe holuri şi pierd vremea. Nici măcar nu sunt sfătuiţi să meargă să stea de vorbă cu pacientul. S-a pierdut foarte mult în şcoala românească din ştiinţa comunicării: doctorii tineri nu mai stau de vorbă cu pacientul, deşi, de multe ori, diagnosticul este pe limba pacientului.
AŞ FI VRUT SĂ-MI OFERE STATUL MĂCAR UN BIROU DECENT
Nu cred că sistemul medical actual are salvare. Nu-mi dau seama, deşi sunt din interiorul sistemului, ce s-ar putea face. Nu poţi să faci ordine într-un haos total. E ca şi cum le-ai spune moleculelor să nu se mai mişte brownian. Ar trebui reformat totul din temelii.
În primul rând, ar trebui puşi în funcţii de conducere oameni care se pricep să facă nişte calcule simple şi care au bună-credinţă să dirijeze banul public cum trebuie. Oameni care nu au de plătit datorii pentru că au obţinut o funcţie, ci au ajuns acolo pentru că au vocaţie şi pentru că vor să ridice o instituţie.
Într-un fel, îmi pare rău că am rămas să fiu medic în România. Pentru că mi-aş fi dorit să-mi fac doar profesia, nu să mă lovesc tot timpul de faptul că nu am aia, sau nu am aia, sau că trebuie să-i rog pe pacienţii mei să mă ajute cu câte ceva ca să pot trăi decent.
Aş fi vrut să-mi ofere statul român măcar un birou decent, la care să pot lucra. Dar n-aş putea să fac altă profesie.
Cea mai mare satisfacţie a mea este momentul în care se întoarce un pacient, după tratament, şi-mi spune: Doamna doctor, mă simt mai bine. Mulţumesc“.
Pe masa din faţa medicului Florentina Matei sunt înrămate câteva cadouri primite de la pacienţi. Am mai văzut astfel de semne de recunoştinţă ale pacienţilor pentru medicii lor, dar niciodată versificate.
„De vrei să mergi la ASLAN“, scrie pe unul, „Şi-n buzunar n-ai un ban / Mergi… / La Dna Dr. Matei“. (De la un pacient recunoscător)
Vlad Mixich
HotNews.ro
