Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din Poliţia Română efectuează astăzi percheziţii la clinica Eurosanity din Capitală, unde 11 medici sunt suspectaţi că eliberau reţete medicale false pe care apoi le decontau la Casa de Asigurări de Sănătate, prejudiciul fiind de aproximativ 200.000 de euro, au precizat pentru Agerpres surse din Poliţie. Cei 11 medici sunt acuzaţi de evaziune fiscală şi fals şi uz de fals. „Acţiunea vizează destructurarea unei grupări infracţionale, formată din 11 membri, specializată în decontări ilegale de servicii medicale, prin falsificarea de documente medicale şi evaziune fiscală. Din investigaţii, a reieşit faptul că gruparea infracţională, acţionând pe raza Capitalei, a creat, în perioada 2011 – 2012, un prejudiciu de aproximativ 200.000 de euro”, informează Poliţia Română într-un comunicat.
Oamenii legii vor pune în executare nouă mandate de aducere, doi membri fiind deja arestaţi într-o cauză similară.
De asemenea, vor fi audiate peste 100 de persoane, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a grupării.

