14.5 C
Craiova
sâmbătă, 21 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateAdrian Neacşu, membru suspendat al CSM, a fost trimis în judecată

Adrian Neacşu, membru suspendat al CSM, a fost trimis în judecată

Judecătorul Adrian Neacşu de la Tribunalul Vrancea, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în prezent suspendat, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), se arată într-un comunicat al Direcţiei. Adrian Neacşu este acuzat de comiterea infracţiunilor de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.

Totodată, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată şi a lui Angel Gabriel Roşca, fost şofer în cadrul CSM, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: participaţie improprie la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.

Încasări nejustificate de venituri

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în cursul lunilor iulie, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie 2012, Adrian Neacşu, în calitate de judecător, membru ales al CSM, a încasat nejustificat, de la Consiliul Superior al Magistraturii, suma totală de 66.942 lei, reprezentând venituri din salarii şi asociate (din care diurnă de detaşare în valoare de 13.136,12 lei), aferente unui număr de 48 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu. Magistratul a beneficiat de plata integrală a acestor drepturi de natură salarială şi asociate pe baza a zece documente justificative falsificate de inculpat (foi colective de prezenţă şi cereri pentru plata cheltuielilor de diurnă de detaşare).

În aceeaşi perioadă, Angel-Gabriel Roşca a încasat în mod nejustificat suma de 7.668,09 lei reprezentând drepturi de natură salarială şi asociate (venitul brut şi contribuțiile sociale datorate de angajator) pentru cele 55 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu. În vederea obținerii acestor bani, Roşca a falsificat mai multe documente justificative, respectiv 55 de file din condica de prezență şi 71 foi de parcurs ale autovehiculului din dotare. De asemenea, ca urmare a depunerii, la compartimentele de specialitate, a foilor de parcurs false, Roşca a creat în dauna CSM un prejudiciu în sumă de 5.985,18 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului folosit în interesul său şi al inculpatului Adrian Neacşu.

Consiliul Superior al Magistraturii s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele reţinute cu titlu de prejudiciu pentru cei doi inculpaţi, pentru recuperarea cărora procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor imobile aparţinând ambilor inculpaţi. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casație şi Justiţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS